La acel moment orașul Focșani se afla sub ocupație inamică, acest lucru petrecându-se încă de la sfârșitul anului 1916, și era limpede ce viață grea duceau focșănenii care nu plecaseră în refugiu dincolo de linia frontului. Frontul se stabilizase, pentru prima parte a anului 1917, la 500 de metri spre nord față de râul Putna,  iar Armata Română, împreună cu aliații ei, rușii, reușiseră să oprească tăvălugul trupelor Puterilor Centrale la acest aliniament, pe care Mackensen îl vedea spulberat cu primul asalt mai viguros.

N-a  fost să fie așa și toți românii știu că în vara lui 1917, pe  când spărgătorul de fronturi visa că îsi va bea cafeluta la Iași, trupele comandate de statul său major s-au poticnit  de rezistența legendară a țăranilor valahi de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care cu puștile, cu mâinile goale, chiar și cu dinții au rupt din dușmani bucăți de carne și le-au arătat că „Pe aici nu se (mai) trece!”. După un an glorios, 1916, armatele inamice nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă că România s-a transformat, forțele noastre s-au reorganizat și instruit, iar peste toate acestea regele Ferdinand a promis că va asculta de durerea cea mare a poporului, pământul, pe care îl va împărți la cei ce apără țara.

Revenind la Focșaniul cel ocupat, unde vedea lumina zilei viitorul Florentin Delmar, acesta este înfățisat ofițerului de stare civilă, conform formulării timpului, de numitul Jean Costescu, în etate de 25 de ani, funcționar din Focsani. Responsabilul de stare civila care l-a văzut pe prunc și a consemnat acest lucru se numea Zamfir Vasiliu general, după cum se semnează și nu era nimeni altul decat tatăl lui Piki Vasiliu, fost șef al Jandarmeriei Române în timpul guvernării Antonescu, condamnat împreună cu șeful statului de atunci la pedeapsa capitală în vara anului 1946. Cu soțul decedat pe front, Anastasia, mama lui Florian, se afla în fața unei mari încurcături. Din ce traiască două suflete, pe foametea și lipsurile de la sfărșitul războiului, asta în condițiile în care ajutoarele acordate de Consiliul local nu erau cine știe ce?  Așa că din experiența avută cu răposatul ei soț, comersant de meserie, cât a fost în viață, Anastasia Milea a luat pe loc hotărârea potrivită și a deschis un stabiliment de băuturi cu grade și fără precum și alte delicatese pe care l-a botezat ”La Cooperativa” , iar respectiva afacere a făcut-o direct pe numele copilului, ea fiind doar un tutor, adică un administrator al bunurilor minorului până la împlinirea majoratului de către acesta, pe atunci stabilit prin lege la vârsta de 22 de ani. Așa că la vârsta de 5 ani, în 1922, Delmarul nostru are pe numele său, Milea, un local de comerț pentru băuturi și alte bunătăti ale timpului, despre care se prea poate să nu fi manifestat niciun interes administrativ, ci doar unul de simplu consumator, înfruptându-se și el, ca toți clienții, din toate bunurile de aici ,(bomboane, sucuri, covrigi, alviță etc ), bineînțeles cu excepția băuturilor alcoolice, fără a trebui să le plătească, pentru că până la urmă el era proprietarul. Dar afacerea era atent supravegheată de mama sa, care din profitul făcut avea gânduri mari cu micul Florian, dovadă și cursurile scumpe de pian pe care le-a urmat mai târziu, după cum se amintește prin diverse surse.

Dar până la lectiile de pian, primul pas important în viata micuțului a fost atunci când a pășit la Școala primară de băieți nr 2 din Focșani, cea care mai rezistă și azi pe fundațiile ei originale, în fața Colegiului Național ”Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, fiindcă are norocul de a fi clasată ca monument istoric,  altfel avea o altă soartă, cam  ca primul sediu al Liceului de Fete, ascuns în curtea respectivului colegiu, în spatele Corpului  A, o ruină încărcată de istorie, care, într-un hei-rup tovărășesc, se pregătește, în viitorul apropiat, pentru o demolare ca la carte.Micuțul Florian a fost slăbuț la carte, dar surprinzător, la muzică s-a dovedit foarte talentat,  iar acest har nu l-a părăsit pe toată perioada studiilor de la Focșani. De unde o fi moștenit acest har, nu se poate ști, poate de la mama lui sau poate de la bunici ori și mai sigur de la vreun lăutar care, seara, e posibil să fi scârțâit prin localul familiei Milea, pentru desfătarea celor câțiva mușterii ai locului, pătrunși de melancolie și de aburii băuturilor servite aici.

După cele patru clase primare a urmat clasa a V- a la Liceul ”Unirea” (Liceul de Băieți de pe acele vremuri ), apoi a VI- a, în care are un mare hop cu severitatea profesorilor de aici. 

A rămas corijent la matematică și latină și abia le-a  promovat în toamnă, chiar și la muzică a avut note destul de mici, el care era un elev de zece, așa că cineva s-a supărat foarte tare pe școală, poate mama sa sau poate chiar Delmar al nostru și pe loc s-a decis să plece în altă parte pentru continuarea studiilor.  Documentele arhivelor locale nu mai pomenesc mare lucru despre locurile pe unde a ajuns viitorul compozitor, cu excepția unei cereri întocmite de către Anastasia Milea,  care în 1938 a lichidat orice afacere în orașul Focșani, poate, pentru că a părăsit și ea aceste meleaguri, mergând după fiul ei.

Alte surse amintesc că Florentin-Florian a îmbrățisat cariera militară, dar tot cariera sunetelor i-a bucurat sufletul cel mai mult și i-a adus în 1938 primul  contact cu notorietatea, o dată cu debutul la radio cu vreo compoziție proprie originală. S-a căsătorit în 1949, la București, cu o anume Domnița Pavelchievici și aici a rămas toată viața, compunând și scriind versurile a numeroase piese, nu doar melodioase, ci și pline de tâlc, devenind după cum l-au declarat criticii de artă, promotorul muzicii ușoare românești, cu cântece ca Don Juan de la Popa Nan, Focșăneanca, La cabana Trei brazi, ultima fiind interpretată cu mult talent de către formația Trio Grigoriu, din care făcea parte și Cezărică, ginerele lui Gheorge. Gheorghiu- Dej. A decedat la București în 1983 și tot aici a fost și înmormântat, dar în urma lui a rămas o lume, posibil mai bună, deoarece un Festival de muzică ușoară, organizat la Focșani încă din 1973, îi poartă numele de scenă, Florentin Delmar și în fiecare an oferă clipe de veselie muzicală și curaj mult, atât  publicului tânăr din sală, dar și celor ce îi interpretează piesele, tineri talentați aflați la porțile vieții.