VIDEO + Foto | Focșani, orașul de monolit pe noua hartă interactivă seismică a României!
Toată lumea a auzit că, recent, s-a mai întocmit o hartă seismică a României cu indicarea punctelor vulnerabile din întreaga țară. În acest caz noi, locuitorii din Vrancea, vedem poate cu neliniște că ne aflăm în zona cea mai întunecată a acestei reprezentări vizuale. Cu siguranță acest lucru nu este în regulă, dar nu avem ce să facem, doar nu o să ne mutăm cu toții din județ. Așa că ne rămâne doar să analizam puțin blocurile pe care le cuprind orașele din Vrancea și mai ales Focșaniul, deoarece în aceste locuințe colective ar fi de fapt prezent riscul cel mai mare amintit de către respectiva clasificare seismică.
Din harta atașată, extrasă din sursa on-line https://www.hartablocuri.ro › focsani putem constata cum sunt dispuse cele aproximativ 1400-1500 de scări în municipiul de reședință al județului Vrancea cu cele circa 28 000 de apartamente precum și data construirii lor.
Iar din documentele de arhivă putem afla, de exemplu, conform unui MEMORIU TEHNIC al ansamblului de locuințe Bahne -Miliție Focșani, anume proiect nr 237/1978, următoarele aspecte care, poate, sunt de bun augur pentru cei ce locuiesc la bloc după cum urmează:
„Pentru zona 9 de seismicitate specialiștii au proiectat și au executat la Focșani clădiri colective de locuit având structura din diafragme celulare cu grinzi și stâlpi din beton armat monolit și planșee prefabricate din beton armat. Astfel sistemul constructiv trebuia alcătuit din diafragme celulare din beton armat, turnat în cofrage plane metalice, grinzi beton armat monolit, stâlpi beton armat monolit, planșee semipanouri prefabricate de 13 cm grosime, armate cu plase sudate (exclusiv planșeul de peste subsol care este monolit), pereții exteriori din panouri autoportante cu termoizolație din polistiren 2,5 cm și b.c.a. de 7,5 cm., pereții interiori din fâșii armate de b.c.a , scările din beton armat monolit, învelitoare terasă necirculabilă cu scurgere interioară și termoizolație din granulit pilonat, toate având valabilitate seismică pentru grad 9. Natura terenului de fundare pentru care s-a proiectat este pe teren compresibil, gradul de rezistență la foc este I”. Proiectul face referire la locuințe pentru toate nivelurile inclusiv la parter. „Structura clădirilor permite și realizarea unor magazine mici la parter. Dar pentru adaptarea acestui proiect se va combina identic ca la proiectul pentru locuințe T 320 câte ½ de tronson capăt dreapta și stânga din proiect 6070/ I.C.P.R.O.M Iași cu spații comerciale la parter, care de fapt determină ca locuințele de la nivelurile 1-4 să derive din secțiunile T 320 -4993/R/1977 pentru locuințe. Pentru adaptarea la locuințele din fondurile proprietate personală este necesară dotarea fiecărui tronson cu spălătorie (recomandabil la subsol).” Capitol Tehnologii de execuție: Pentru tehnologii de execuție a structurilor și finisajelor interioare+exterioare, inclusiv tiparele respective s-a întocmit proiectul tip T 512 de către I.C.P. R.O.M Iasi care cuprindea :
„1-adaptarea cofrajelor plane metalice CUP -72 de 2, 60 metri înălțime
2– detalii de execuție a dispozitivelor -descrierea detaliată a operațiunilor, succesiunea lor, formații de lucru, durata de execuție, timpi tehnologici de execuție
3-instrucțiuni privind tehnica securității muncii
4-indici tehnico- economici privind consumul de manoperă, gradul de utilizare al utilajelor și alte mijloace de productie
5-tehnologii de execuție, schema de montaj a elementelor prefabricate, schema amplasării utilajelor de montat, schema de organizare tehnologică, necesarul de cofraje prefabricate, dispozitive de manipulare și montaj, necesarul de forță de muncă, graficul de livrare a betoanelor și prefabricatelor, durata de execuție. Soluții tehnice mai importante de specificat la pereți și tavane -rectificări pe elemente prefabricate de beton și pe elemente de beton turnate în cofraje metalice, la pardoseli parchet fag pe P.F.L poros și nisip uscat la camerele de locuit, plăci de mozaic în casele scărilor de la etajele curente, goluri, degajamente, bucătării-mozaic turnat pe beton de pantă și hidroizolație în băi (ușa va avea prag) și logii -mozaic turnat în logii, în balcoane și cămări, debarale uscătorie, cameră pubelă, mozaic venețian în holul de intrare în bloc și casa scării de la parter. La tâmplăria exterioară se va folosi lemn de rășinoase și va fi dublă cu deschidere interioară montată în fabrică și panourile prefabricate finisate conform planșeelor cu fațade precum și la ușile ferestrelor de la ieșirea în logii care se monteaza pe șantier. Iar ușile de intrare în bloc și ferestrele simple de la cămări, metalice din profile U.M. Iași.”
Sunt aceste detalii suficient de interesante pentru a afla gradul de rezistență al blocurilor noastre? Dacă nu este clară această documentație de proiectare să luăm un alt exemplu și anume B-dul Unirii pentru ansamblul de la blocul nr 48.
Memoriul de rezistență menționează în 1978, deci înainte de edificarea blocului, următoarele:„Pentru reducerea greutățiii proprii a acoperișului s-au analizat mai multe soluții și s-a dedus prin calcule preliminare că soluția optimă prevedea montarea unor plăci cutate sub forma de -J-. O atenție deosebită trebuie acordată realizarii cofrajului (cu propunerea ca acest cofraj să fie obligatoriu metalic), armării cât și turnării betonului. Betonul care va fi turnat în plăci va fi de consistență vârtoasă, iar agregatele vor fi sortate și spălate având diametrele cât mai mici. Se va acorda atenție la montarea armăturilor necesare preluarii eforturilor de manipulare si transport. Aceste armături vor fi tăiate după terminarea montării, fixării și monolitizării tuturor plăcilor. La manipulare prinderea plăcilor se va face în toate cele 8 puncte de agățare și se vor evita la manipulare mișcările bruște. În timpul transportului și depozitării, plăcile vor fi așezate pe platforme fără niciun fel de reazăm intermediar. O atenție deosebită trebuie acordată și la realizarea grinzilor, deoarece în afara mustăților care ies din grindă pe direcție longitudinală sunt și mustăți pe direcție transversală (propunem să se prevadă găuri în cofraj) prin care se vor scoate mustățile. Betonul folosit la monolitizări va fi B 3000 cu agregate de diametre mici și se va acorda atenție deosebită compactării betonului în aceste zone. Iar la orice abatere, nelămurire de la soluțiile propuse trebuie chemat obligatoriu proiectantul.”
Aceste detalii și sute de alte date de specialitate au rămas în documentația de arhitectură la care a lucrat întregul colectiv a Atelierului de Proiectare Județean(APJ) Vrancea. Așa că, după cum se poate bănui de oricine, construcția blocurilor în Focșani, dar și în celelalte localități mari din județ s-a desfășurat corespunzător și după cum se știe au trecut cu bine, mai ales la marile seisme din 1986, 1990 , 2004 etc. Mai mult chiar, numeroase blocuri au rezistat cu succes și la marele cutremur din 1977, cum ar fi de exemplu locuințele colective din cartierul Sud sau cel al Gării, perimetrul situat între străzile Bârsei, Bicaz și Sublocotenent Grigore Ionescu. Așa că se poate concluziona că de construit s-a construit destul de bine și rezistent în județul nostru, Vrancea. Mai departe ce s-a întâmplat în cadrul acestor apartamente, devenite, cele mai multe, din proprietate de stat proprietate particulară, după 1990, rămâne să aflăm, din păcate, la următorul mare seism. Dar vorba specialistului Gheorghe Mărmureanu. Până atunci mai e, deoarece zona noastră are hărăzit un singur mare cutremur pe secol, restul sunt mult mai ușoare. Dar din această constatare se naște întrebarea. De ce secolul al XX lea a avut atâtea cutremure foarte puternice și anume vreo 4 -5 ? A fost ceva special în acest secol!
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Vizionați și:VIDEO | Harta celor mai afectate zone din România, în caz de seism. Judeţele cu cele mai mari pagube
VIDEO:Observator News
Vizionați și: VIDEO | În ce zonă de risc seismic se află locuința ta? Ministrul Dezvoltării anunță prima hartă interactivă
VIDEO:Euronews Romania