Local

VIDEO | Ce vinuri recomandă viticultorii vrânceni pentru masa festivă din seara de Crăciun şi de Revelion

Janine VADISLAV
22 dec 2021 2463 vizualizări

În Vrancea, care deţine cea mai mare suprafaţă de vie din țară, 26. 000 ha, sunt multe podgorii celebre, fie că vorbim de Podgoria Panciu, Podgoria Odobeşti, sau Podgoria Coteşti. Toate sunt renumite pentru vinurile lor de excepţie, medaliate la cele mai importante concursuri din ţară şi din străinătate. Se spune că cine vrea să petreacă Sărbătorile de Iarnă aşa cum se cuvine, musai trebuie să ciocnească în seara de Crăciun sau de Revelion un vin din Vrancea, alb, rose sau roşu.

Ştefan Sîchin din comuna Boloteşti lucrează 25 ha de vie, soiuri unul şi unul. Din primăvară până după cules e pe tarla lucrând cot la cot cu cei care-l ajută la treabă. După un sezon în care a urmărit evoluţia fiecărui butuc, acum culege roadele. Pentru dumnealui a fost un an foarte bun, iar butoaiele, în care vinul îşi doarme somnul de frumuseţe, sunt dovada. Bine dispus ne spune şi care este secretul vinului de calitate. 

„Vinul este în funcţie de calitatea strugurilor. Dacă este bună calitatea strugurilor, atunci şi vinul va ieşi foarte bun. Aici mai intervine şi modul în care strugurii sunt vinificaţi, tratamentul care se aplică la vin şi vasele în care se depozitează vinul. Apropo, cele mai bune vase sunt butoaiele din lemn de stejar... Din cele 25 ha de vie, 15 ha sunt replantate, iar 10 ha modernizate cu fonduri europene”.

- Ce soiuri aveţi? întreb

„Sauvignon Alb, Muscat Ottonel, Riesling, Fetească Regală Albă şi Neagră, Băbească Neagră”.

Între două aprecieri, domnul Sîchin ne recomandă câteva vinuri pe care musai trebuie să le avem pe masă. 

- Care este vinul dumneavoastră preferat? întreb.

„În general eu beau vin alb, sec”, spune viticultorul nostru zâmbind. 

- Pentru o masă bogată, cu brânzeturi, ce vin recomandaţi? întreb

„Un Pinot Gris sau un Sauvignon Blanc. Eu am doar Sauvignon Blanc, are o aromă plăcută, este un pic demi-sec, are în jur de 12 grade”.

Pentru o masă festivă în care predomină carnea de pasăre şi de peşte, domnul Ştefan Sîchin recomandă vinurile albe sau rose.  

„Aceste vinuri pot fi servite şi de doamne, pentru că au un gust foarte plăcut. La vinurile albe aş recomanda Feteasca, iar la vinurile rose o Băbească Neagră.”

Ne arată şi un minunat vin roşu.

„Aici am un Merlot. Ar merge la o masă copioasă, cu carne roşie. Merge şi la peşte chiar!”

La final, unul dintre cei mai pricepuţi viticultori, născut şi crescut în podgorie, ne-a făcut şi o urare.

„Multă sănătate şi să se bucure - cei cărora le place să petreacă Sărbătorile de Iarnă - cu un pahar de vin bun pe masă, împreună cu familiile lor. 

La mulţi ani şi Doamne-ajută!” ( Janine VADISLAV )

În materialul VIDEO de mai jos, între minutele 17:56-20:46, vizionați știrea cu subiectul articolului, difuzată în emisiunea Focus TV a postului Prima TV de duminică, 19 decembrie 2021 

VIDEO:PrimaTV Romania


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.