Local

VIDEO & FOTO | 90 de ani de la nașterea unui mare vrâncean - actorul Emanoil Petruț

Florin Marian Dîrdală
13 ian 2022 3280 vizualizări

În curând, adică pe 8 februarie 2022, se vor împlini 90 de ani de la nașterea unui mare vrâncean, actorul Emanoil Petruț. Acesta a demonstrat atât în numeroase filme, cât și prin piese de teatru că, dintr-un mic județ al țării, cum era Putna de odinioară, azi Vrancea, s-a putut zămisli un munte de talent și o voce teribilă, care i-a infiorat pe cei care au auzit-o de-a lungul vremii și îi face să se cutremure pe cei care, încă, o mai ascultă prin materialele video postate pe generosul suport electronic al Internetului.

VIDEO:arhiva TVR

Acest personaj de calibru național, poate chiar internațional dacă nu prindea, la vremea gloriei sale maxime, ermeticul regim comunist și restricțiile sale abuzive, a beneficiat după moartea sa regretabilă din 1983 de câteva studii biografice, cea mai bogată în informații aparținând publicistului Alexandru Deșliu, unde s-a detaliat cam ce era de spus, în mare, despre viața acestui distins actor. Să reluăm pe scurt cu completările aferente:

Deci s-a născut în orașul Mărășești, în anul 1932, fiind fiul lui Gavrilă și Ecaterina și a locuit cu familia într-o casă chiar lângă gara orășelului. Pe atunci, Mărășeștiul era mult mai bine văzut în țară decât, probabil, este perceput azi. Avea fabrică chimică cu acționariat străin, fabrică de zahăr, fabrică de cherestea și un nod de cale feroviară intens folosit de garniturile feroviare ale acelor timpuri. Dar mai ales avea acea notorietate măreață de Oraș Erou, pentru că se afla la puțină vreme de momentele Marelui Război al României,când victoriile oștilor românești de la Oituz, Mărăști și mai ales de la Mărășești au produs cele mai mari emoții și un val de bucurie în rândul întregului popor român, chinuit de lipsuri, de boli și mai ales de deznădejde pentru zilele întunecate ale anului 1916, când dușmanii au fost cât p-aci să ne zdrobească definitiv. Dar nu s-a întâmplat așa, cu țara noastră destinul a avut alte planuri, mult mai interesante, așa că în anul 1917 am oprit tăvălugul oștilor inamice la porțile Vrancei (linia Putna-Siret, între Focșani și Mărășești), iar în 1918 am reușit să facem România Mare.

În orașul care a suferit cel mai mult de pe urma viforului războinic din 1917, Mărășești, a văzut lumina zilei marele actor și aici a crescut și copilărit până la 7 ani, când părinții au luat o decizie neașteptată pentru micuț și anume mutarea la Focșani, într-un loc mult mai mare și mai aglomerat, în care de voie, de nevoie, Emanoil a trebuit să se adapteze și se pare că a făcut -o de minune. Împreună cu părinții figurează în documentele de arhivă că a locuit într-o perioadă pe strada Mare a Unirii la nr. 404, foarte aproape de Oborul orașului, într-o căsuță care prin renumerotare poștală, e posibil să mai reziste și azi, pe o rămășiță din această istorică stradă locală, în spate și la mică distanță de Finanțele județene.

După cele patru clase primare, absolvite la Școala primară de băieți nr. 1, au urmat cursurile de la liceul Unirea, cele din ciclul gimnazial, unde la carte s-a mai descurcat cum s-a mai descurcat, dar pe scena Ateneului Popular, donația filantropului nostru Maior Gh. Pastia, a demonstrat mult mai bine decât oriunde în altă parte până atunci ce talent colosal zăcea în interiorul său.

Acest fior scenic se pare că l-a obținut încă din zorii vieții, la biserica din Mărășești, acolo unde când recita Tatăl Nostru și Crezul făcea să plângă până și stranele, darmite bătrânele enoriașe care mai toate își aduceau aminte de morții lor din vremea Marelui Război. La școala din Focșani nu a reușit să-și impresioneze profesorii la fel, dovadă că era cam slab aproape la toate materiile, cu excepția desenului, muzicii și educației fizice, de care însă s-a plictisit ușor, ușor, așa că în clasele a patra și a cincea de liceu (actualele a VIII-a și a IX- a) abia a mai promovat respectivii ani școlari.

În toamna anului 1949 (când se apropia de 18 ani) imediat după ce s-a înscris în clasa a X-a, a decis că viața sa trebuie să o ia pe alte cărări și de aici explică mult mai bine regretatul nostru publicist Alexandru Deșliu.

Sfătuit de un prieten sau un mentor, mai mare cu aproape 4 decenii, marele actor George Vraca, a plecat la Facultatea de teatru de la Iași, se zice că pe cheltuiala orașului său natal Mărășești și după un an se transferă la București, la cealaltă instituție mare de teatru si cinematografie.

Încă de dinainte de absolvire, primește câteva roluri în filmele epocii, dar marea lui lovitură și cel mai important film românesc de până la acea vreme îl reprezintă lungmetrajul „Tudor”, unde, din păcate, talentul său sacru s-a amestecat cu fumurile de actriță ale odraslei mai mici a lui Gheorghe Gheorghiu Dej și uneori cu propapaganda deșănțată a orânduirii de atunci țesută în osatura unui mare fapt istoric al țării - Revoluția lui Tudor Vladimirescu (în film criticii au sesizat ca pe un fals istoric evoluția eroului neprihănit, înțelept și tragic, de talie internațională care luptă alături de cei obidiți cu clasa dominatoare pentru recâștigarea drepturilor celor mulți și umili, în vreme ce străinii cei răuvoitori îl trădează, iar prefăcuții prieteni europeni complotează împotriva bieților români).

Pe Emanoil Petruț îl mai putem admira în „Amintiri din copilărie”, unde are rolul tatălui lui Nică a Petrei, în „Răzbunarea haiducilor”, în interesantul film „Frații”, dar și în „Stefan cel Mare”, „Vlad Țepes”, „Burebista”, „Frații Jderi” și multe altele care pot fi aflate de pe Wikipedia. Totodată îi și putem sesiza cu plăcere vocea dublată în filme ca „Mihai Viteazul” sau „Dacii”.

Ca în consacratele tragedii romantice, marele nostru vrâncean a părăsit această lume la puțin timp după ce s-a stins soția sa, în anul 1983, răpus poate de dorul ei, dar și de o boală cumplită care a avansat fulgerător pe un fond sufletesc răvășit. Lumea monștrilor sacri din filmul românesc a devenit mult mai săracă. Mai pieriseră între timp Birlic, Ciubotărașu,Toma Caragiu, Cornel Coman, Geo Barton, apoi Amza Pellea, Octavian Cotescu, George Calboreanu, etc..

Citiți și:In memoriam, Emanoil Petruț!

Emanoil Petruț s-a născut la Mărășești, un oraș despre care mulți au aflat doar din cărțile de istorie. Bunicii paterni – Cristina și Toma Petruț – erau odobeșteni din Vrancea și au avut trei copii: două fete și un fecior, Gabriel, tatăl actorului. Bunicii materni – Maria și Anghel Vasiliu – veneau dintr-o localitate de lângă Mărășești și au avut 11 copii, Ecaterina, mama actorului, fiind cea mai mică.

Pe bunicii din partea tatălui nu i-a apucat. Bunicul murise pe front, iar bunica, se pare că îi părăsise. Doar pe bunica Maria Vasiliu a apucat-o. Și ea se stingea când Emanoil avea 10 ani. Părinții actorului, Gabriel Petruț și Ecaterina Vasiliu, s-au căsătorit în 1928 și au cumpărat împreună o căsuță la Mărășești în spatele gării. Au avut 4 copii. Primul, o fetiță născută în 1930, care a murit imediat după naștere, apoi Emanoil – actorul nostru, George, fratele cu doi ani mai mic, și Mariana, născută în 1936, an în care într-una din camerele casei familiei Petruț funcționa Oficul telefonic al Mărășeștilor.

În volumul biografic, semnat de Alexandru Deșliu, sunt relatate multe întâmplări de către unicul frate al actorului, nimeni altul decât George Petruț, tatăl lui Tudor Emanoil Petruț, actorul admirat de generația anilor ’80 în filmul Liceenii, alături de Oana Sârbu, Mihai Constantin și de Ștefan Bănică Jr. Astăzi Tudor Petruț – botezat de unchiul său, actorul, în ziua premierei filmului Tudor – și absolvent de IATC, promoția 1990, este regizor și scenarist și trăiește în California de ani mulți.

 În 1982, Tudor apărea alături de unchiul său în filmul „Femeia din Ursa Mare”, de Adrian Petringenaru, din distribuția căruia au făcut parte și Florina Cercel, Ioana Crăciunescu și Dorel Vișan.

În 1939, când Emanoil ajunge la vârsta de școală, părinții acestuia se mută la Focșani, tatăl fiind grefier la Tribunalul Putna, azi Tribunalul Focșani, iar casa lor de la Mărășești este transformată în popotă după intrarea rușilor în țară. Părinții actorului au trăit la Focșani până în 1961, când își vând locuința și se mută în Capitală, unde trăiau cei trei copii ai lor.

Emanoil Petruț a urmat cursurile școlii primare în Focșani, apoi în anul 1942, deși tatăl îl îndrumase spre un liceu cu profil militar, fiul pică deliberat proba sportivă și se înscrie la Liceul „Unirea” din oraș.

 Încă din adolescență, Mimi – cum îl alintau părinții – își manifesta tendința de a transforma totul în spectacol în jurul său.

La Biserica din Mărășești le făcea pe bătrâne să plângă când rostea „Tatăl nostru”, iar la Focșani, se pare că nimeni nu spunea „Crezul” cu mai multă dăruire decât el. La serbări devenise vestit în rolul marelui recitator. Iubea poezia și teatrul la microfon. Asculta piese la radio și memora roluri întregi. La 12 ani era deja pe scena Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, cu trupa de amatori. Nu era festivitate în târg fără el. Devenise și vedetă a Barului Royal din oraș, unde bătea step à la Fred Astaire ca să mai câștige un ban. Dar totul s-a terminat când l-a prins dirigintele său.

Destinul său a fost marcat de marele George Vraca care l-a sfătuit să se facă actor.

În 1948 este trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la Facultatea de Teatru din Iași, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, pe care îl absolvă în 1953.

Debutează în film în 1951 și în teatru în 1952.

Între 1953 și 1957 joacă pe scena Teatrului “ Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Național, unde se și angajează.

 În cei 18 ani de activitate artistică pe scena TNB, interpretează peste 100 de roluri, cele mai multe principale: Arbore din Apus de soare de B. Șt. Delavrancea, Nehludov din Învierea de Lev Tolstoi, Torvald din Nora de Ibsen, Răzvan din Răzvan și Vidra de B. P.Hașdeu etc.

 În film, realizează cu precădere partituri istorice, pe care le interpretează cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului.

A scris și versuri adunate cu grijă, emoție și respect de un vrâncean de-al său, scriitorul Alexandru Deșliu, în albumul memorial, intitulat simplu, Emanoil Petruț, apărut în 2003 la Editura Pallas din Focșani.

A trecut prin filtrul personalității sale zecile de personaje, rămânând în memoria colectivă prin dreptul Tudor din Vladimiri și grație vocii sale baritonale.

Simbol cinematografic situat aproape de sufletul actorului, pentru filmul Tudor a stat zile întregi la Biblioteca Academiei să-și studieze personajul și perioada istorică.

Recunoștea în interviurile sale că se identificase cu revoluționarul de la 1821. A fost un film privilegiat în privința premiilor: Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Filmului de la Mamaia din 1963 și un an mai târziu, „Crucea Sudului” la Buenos Aires, George Vraca și Emanoil Petruț fiind cei doi actori români printre starurile internaționale.

Cu un timbru inconfundabil de un mare dramatism a ajuns să fie vocea lui Decebal sau a lui Mihai Viteazul în filme istorice de mare succes semnate de Sergiu Nicolaescu.

Ultimul său rol a fost cel din piesa lui Dale Wasserman, Zbor deasupra unui cuib de cuci (1983), în regia lui Horea Popescu. Parteneri de scenă i-au fost: Florin Piersic, Olga Delia Mateescu, Gheorghe Cozorici, George Motoi, Costel Constantin și Claudiu Bleonţ.

Catinca Ralea și Emanoil Petruț: o iubire eternă

A fost căsătorit cu regizorul  şi realizatorul de emisiuni radio şi televiziune Catinca Ralea, personalitate culturală remarcabilă, fata academicianului Mihai Ralea, dar nu au avut copii.

Catinca Ralea a fost unul dintre cei mai încântători și cultivați oameni de radio din România, care primise în familia ei o educație aleasă. L-a susținut pe Petre – așa îl alinta – în toată cariera actoricească, deși el era mai boem.

Se completau unul pe altul, erau efervescenți. Primeau oaspeți și mergeau în vizite…

Catinca Ralea a fost pe  lângă soția sa și marea sa iubire, iar Emanoil Petruț avea să îi dedice multe poezii pe lângă marea sa iubire în cei 21 de ani de căsnicie.

Singurătatea avea să îl răpună pe Emanoil Petruț după moartea soției sale, stare ce s-a simțit și în poeziile sale:

„Mă simt atât de singur, că-mi vuie a pustiu pereții și-n acest strâmt hotar mă las lumii în dar”, mărturisea cu tristețe singurătatea, Emanoil Petruț, care avea să plece la doi ani după Catinca Ralea, în Ceruri.

Amândoi își dorm somnul de veci în Cimitirul Bellu din București.

În memoria actorului, casa de cultura din Mărăşeşti ii poarta numele.

Articol scris de Anca Bica Bălălău în 2019 publicat pe site-ul:radioresita.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.