Local

Vești bune pentru vrânceni: Ministerul Mediului finanțează investițiile în reabilitarea energetică a locuințelor

Ionel Sclavone
1 aug 2020 4253 vizualizări
Vrâncenii, persoane fizice, care doresc să-și modernizeze și să-și reabiliteze locuințele din punct de vederee energetic vor beneficia de finanțări de până la 70.000 de lei. Banii vor fi alocați printr-un program gestionat de Ministerul Mediului care urmează să fie lansat în curând.Foto:arhiva ZdV.Credit foto:europa.eu
Vrâncenii, persoane fizice, care doresc să-și modernizeze și să-și reabiliteze locuințele din punct de vederee energetic vor beneficia de finanțări de până la 70.000 de lei. Banii vor fi alocați printr-un program gestionat de Ministerul Mediului care urmează să fie lansat în curând.Foto:arhiva ZdV.Credit foto:europa.eu

Vrâncenii care vor să investească în modernizarea și reabilitarea energetică a locuințelor pe care le dețin vor putea accesa o finanțare alocată prin Ministerul Mediului. Valoarea alocării va fi de maximum 70.000 de lei, iar banii vor fi destinați, între altele, achiziționării de panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, ferestre izolante ori surse de iluminat cu LED. Vor putea accesa fondurile doar proprietarii sau coproprietarii imobillelor pentru care se solicită finanțarea care îndeplinesc o serie de condiții.

Vrâncenii, persoane fizice, care doresc să-și modernizeze și să-și reabiliteze locuințele din punct de vederee energetic vor beneficia de finanțări de până la 70.000 de lei. Banii vor fi alocați printr-un program gestionat de Ministerul Mediului care urmează să fie lansat în curând.

Ghidul de finanțare pentru „Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice”, inițiat de Ministerul Mediului a fost publicat pe 30 iulie în Monitorul Oficial. Este vorba de Ordinul nr. 1.438/2020 al Ministerului Mediului, iar documentul poate fi consultat de orice vrâncean care intențonează să acceseze acești bani.  

Prin program, Ministerul Mediului va acorda câte 15.000 de euro (70.000 de lei), însă finanțarea va putea fi de cel mult 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiției. Cu alte cuvinte, pentru a putea accesa valoarea maximă acordată de minister, investiția propusă ar trebui să fie de peste 116.000 de lei.

Ce tipuri de lucrări vor primi finanțare

Banii alocați prin „Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice”, inițiat de Ministerul Mediului sunt destinați următoarelor tipuri de investiții:

Lucrări de reabilitare termică a fațadelor, (înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii);

Lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum (cazane cu condensare, pompe de căldură, panouri solare termice, izolarea termică a conductelor, dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și prepararea apei calde de consum, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalației interioare etc.).

Lucrări de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii (înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED, utilizarea senzorilor de mișcare/ prezență sau programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire);

Achiziția și montarea sistemelor de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii;  

Montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor de mai sus (creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante, repararea acoperişului tip terasă/ şarpantă, demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/ terasa clădirii etc.);

Elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte și după intrvenție (maximum 1.500 de lei).

Cine poate accesa finanțarea

Conform ghidului de finanțare, banii sunt destinați doar persoanelor fizice care doresc să investească în modernizarea locuinței (care nu poate avea mai mult de trei nivele) pentru a-i spori nivelul de eficiență energetică.

Vor putea accesa fondurile doar proprietarii sau coproprietarii imobilului pentru care se solicită finanțarea, care au domiciliul în România, care nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local și care nu au fost condamnați pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Alocarea financiară se va acorda o singură dată, pentru o locuință, doar pentru lucrări ce vizează reabilitarea imobilelor existente, iar nu și a celor aflate în construcție. De asemenea, toate echipamentele achiziționate trebuie să fie noi.

Prin Ordinul nr. 1.438/2020, perioada în care cei interesați vor putea să se înscrie pentru a accesa fondurile va fi stabilită printr-un act ce urmează să fie aprobat de președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Documentul va fi publicat pe site-ul AFM, cu cel puțin 30 de zile înainte de data de la care se deschide sesiunea de înscrieri.

Trebuie spus că Ministerul Mediului a mai derulat și în trecut programe similare, precum Casa Verde prin intermediul căruia au fost finanțate  instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse ecologice sau Casa Verde Plus care viza achiziționarea materialelor izolatoare organic-naturale, pentru a reduce consumul energetic al clădirilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.