Local

Vești bune pentru șoferii vrânceni: Amenzile rutiere rămân neschimbate și anul viitor

Ionel Sclavone
31 dec 2020 1688 vizualizări

Șoferii din Vrancea primesc vești bune, pe final de an, de la actualul guvern. Anul viitor, începând de la 1 ianuarie, valoarea amenzilor rutiere vor rămâne la actualul nivel și nu se vor modifica. Mai exact, punctul de amendă, în funcție de care se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere vor rămâne la 145 de lei.

Noul Guvern urmează să adopte un proiect de ordonanță de urgență care va îngheța punctul de amendă la valoarea actuală, fără să depindă de majorarea salariului minim pe economie. O decizie asemănătoare a fost adoptată și în trecut de guvernul Orban, însă plafonarea actuală urmează să expire pe 31 decembrie.

Or, în lipsa intervenției unui guvern cu puteri depline, care să poată emite ordonanțe de urgență, amenzile ar fi crescut foarte mult. De altfel, acesta ar fi fost unul din neajunsurile prelungirii negocierilor pentru formarea noului cabinet și a procedurilor de învestire.

Conform prevederilor din Codul rutier punctul-amendă este plafonat la 145 lei - dar doar până la 31 decembrie 2020, urmând ca apoi să fie majorat, în funcție de valoarea salariului minim brut pe economie. Conform legii, valoarea punctului de amendă se stabilește ca procent in salariul minim brut pe economie.

Dacă legea ar fi aplicată, iar punctul de amendă ar fi fost corelat cu valoarea salariului minim, anul acesta ar fi ajuns la 223 lei, iar de la anul, în contextul majorării salariului minim la 2.300 de lei, la 230 de lei, o valoare care ar fi făcut să explodeze amenzile rutiere.

Care sunt clasele de sancțiuni

În prezent, în funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru conravențiile pe care le săvârșesc următoarele sume:

Pentru contravențiile din clasa I, care prevăd amenzi echivalente cu două sau trei puncte, valoarea acestora va fi de 290 sau 435 de lei.

Pentru contravențiile din clasa a doua, care prevăd amenzi echivalente cu patru sau cinci puncte-amendă sumele plătite de șoferi vor fi de la 580 sau 725 de lei.

Pentru sancțiunile din clasa a treia, care prevăd amenzi echivalente cu șase până la opt puncte-amendă sumele plătite de șoferi vor fi cuprinse între 870 și 1.160 de lei.

În cazul contravențiilor din clasa a patra, care prevăd nouă până la 20 de puncte-amendă sumele plătite vor fi de la 1.305 la 2.900 de lei.

Pentru sancțiunile din clasa a V-a care prevăd sancțiuni de la 21 la 100 de puncte-amendă, amenzile vor fi cuprinse între 3.045 la 14.500 de lei.

De menționat că primele patru clase de sancțiuni sunt aplicate persoanelor fizice, în vreme ce clasa a V-a este valabilă doar pentru companii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.