Local

Valentin Gheorghiță își caută dreptatea în instanță | Primăria Focșani și primarul Cristi Misăilă sunt dați în judecată

Ionel Sclavone
28 nov 2018 2094 vizualizări

Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular, Maior Ghe. Pastia a dat în judecată Primăria Focșani și pe primarul Cristi Misăilă pentru anularea actului administrativ în baza căruia a fost respins la concursul pentru prelungirea mandatului de manager. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției II Civilă și de Contencios Administrativ a Tribunalului Vrancea pe 23 noiembrie, cu numărul 1903/91/2018.

Trei zile mai târziu, pe 26 noiembrie, pe rolul aceleași Secții a Tribunalului Vrancea a mai fost înregistrat un al doilea dosar, disjuns din cel cu numărul 1903/91/2018 prin care Valentin Gheorghiță cere suspendarea punerii în execuție a actului  administrativ prin care a fost destituit din funcție. Și în acest caz, pârâți sunt Primăria Focșani și primarul Cristi Misăilă. Noul dosar a primit termen de judecată pe 10 decembrie. În cazul în care va avea câștig de cauză în acest dosar, Valentin Gheorghiță va putea rămâne   dreptatea în instanță.

Contactat  de  Ziarul de Vrancea, Valentin Gheorghiță a confirmat că acțiunile sale în instanță au ca obiect recentul concurs organizat pentru funcția de manager al Ateneului Popular ”Maior Ghe Pastia” din Focșani, concurs în urma căruia el se consideră nedreptățit.Reamintim că  Valentin Gheorghiță a obținut nota 7,33 la proiectul de management iar la interviu a luat nota 6,33, obţinând un rezultat de 6,83, insuficient pentru a primi un nou mandat. Gheorghiță nu a avut câștig de cauză nici la contestații.Prin acțiunile deschise acum în instanța de judecată, directorul în funcție al Ateneului Popular ”Maior Gh Pastia” din Focșani, invocă vicii de procedură în derularea concursului la care-a participat.Și cere atât suspendarea executării, cât și anularea actului administrativ, în legătură cu amintitul concurs.

“Nu cred, nu consider că în cei 5 ani de activitate ai ultimului mandat a fost o activitate de sub nota 9. Se ştie ceea ce am făcut aici, ce activităţi şi proiecte interesante, în special cu orchestra Unirea, cu corul Pastorala, pe care l-am preluat în 2015, cu Festivalul de Muzică Clasică, înfiinţat în 2015, primul festival de muzică clasică al judeţului nostru. Toate acestea au ridicat ștacheta din punct de vedere cultural astfel că a fost surprinzător pentru mine că am fost subevaluat. Eu consider că am fost subevaluat în mod intenţionat pentru a se declanşa acest concurs de proiecte la Ateneul Pastia”,  declara imediat după concurs pentru adevarul.ro, la momentul respectiv, Valentin Gheorghiţă.

La rândul său, primarul Cristi Misăilă l-a acuzat pe directorul Ateneului că s-a autoplagiat. “Actualul director al Ateneului a picat examenul pentru că nu a fost la înălţimea pretenţiilor ridicate de un astfel de concurs. Mai mult decat atât, deşi dumnealui consideră că este “o notă subiectiv dată”, îl contrazic chiar documentele pe care le-a prezentat comisiei de concurs. Astfel, proiectul său de managenent pentru 2019-2021 este un copy-paste nereuşit după raportul de management 2014-2018. Concret, din cele 40 de pagini ale proiectului de management, paginile 2, 3, 4, 7, 8, 9, 10, 12, 13, 26, 27, 28, 30, 31, 32, 33 şi 34 sunt copiate la virgulă din raportul precedent. În aceste condiţii, orice alte comentarii sunt de prisos”, a spus primarul Misăilă într-un comunicat de presă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.