Ursul a fost astă noapte „în vizită” la stupii unui gospodar din Gura Caliței
Azi noapte ursul a distrus stupii unui gospodar din satul Cocoșari . Sătenii, împreună cu autoritățile locale, cred că sunt mai mulți urși care-i „vizitează”. Cu toții sunt în alertă, patrulează în fiecare noapte și cer sprijin autorităților.
În decurs de o săptămână ursul a atacat o stână, s-a apropiat de micobuzul școlar, iar azi noapte a distrus stupii unui gospodar din comună. Sătenii din Gura Caliței trăiesc cu spaima în suflet că ursul, care vine aproape în fiecare noapte până în mijlocul satului le va produce alte pagube sau va ataca pe cineva
Primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu, trage un nou semnal de alarmă: ”Toată lumea este speriată la noi în comună. Nu mai dormim noaptea de frica ursului. Am făcut echipe de patrulare care merg toată noaptea din sat în sat. Eu, viceprimarul, paznicul de vânătoare, șeful SVSU și alți oameni din comună batem satele în lung și în lat, în fiecare noapte. Azi noapte, la Cocoșari, s-a semnat un proces-verbal de constatare a pagubelor și atât. De când a fost văzut ursul pe drumurile din satul Rașca, noi mergem în fiecare dimineață și însoțim copiii până la microbuzul școlar. Nu se poate să continuăm așa la nesfârșit. Am sesizat autoritățile abilitate, dar, în afară de procese-verbale de constatare a pagubelor, nu s-a luat nicio măsură concretă”














