Local

Unchiul ucigaș de la Reghiu va da ochii cu judecătorii

Gabriel Sava
6 nov 2017 1688 vizualizări

Bărbatul de 74 de ani și-a ucis nepotul cu un topor u omorul a fost anunțat abia în dimineața următoare, când bătrânul a realizat ce a făcut

Crima de la Reghiu comisă în noaptea zilei de 16 octombrie a ajuns pe masa judecătorilor. Conform materialului de urmărire penală, Irimiea Pârnău a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea sub aspectul comiterii infracțiunii de omor. Fapta s-a produs la locuința inculpatului care, după ce a consumat alcool împreună cu victima, a avut apoi un schimb de replici, după care nepotul l-a lovit, din declarațiile bătrânului, cu palmele și picioarele peste corp, iar unchiul a replicat lovindu-l în cap cu un topor. Ancheta a stabilit că, în urmă cu aproximativ o lună de la data comiterii faptei, nepotul se mutase la unchiul său care, până atunci, locuia singur. Neînțelegerile au plecat de la faptul că nepotul i-a reproșat unchiului că are și el dreptul la o parte din teren și din locuință, discuții care se ”încingeau” în momentul în care cei doi consumau, cot la cot, băuturi alcoolice. Același lucru s-a întâmplat și în ziua de 16 octombrie, când cei doi au consumat împreună alcool, după care s-au luat din nou la ceartă. Nepotul a pus mâna apoi pe un motofierăstrău cu intenția de a tăia un pom din curte, lucru cu care unchiul nu a fost de acord. Supărat de atitudinea unchiului, nepotul s-a gândit să-i de acestuia o lecție și l-a lovit cu palmele și cu picioarele peste corp. Tulburat că este bătut în propria casă, unchiul a pus mâna pe un topor cu care și-a lovit nepotul în moalele capului. După prima lovitură, nepotul s-a dus în casă și s-a așezat pe un pat însă unchiul a venit după el și a continuat să îl lovească cu toporul. Fiind sub influența alcoolului, bărbatul de 74 de ani nu a realizat ce a făcut decât în dimineața zilei următoare când s-a trezit lângă trupul fără viață a nepotului. Atunci a ieșit din curte și s-a dus la un vecin căruia i-a povestit cele întâmplate. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de polițiști, sub coordonarea unui procuror. Bătrânul, care a fost arestat, a recunoscut din prima fază a anchetei, cele întâmplate și a spus că regret fapta. Acesta a mai declarat că lucrurile s-au întâmplat fără să își dea seama și că nu a avut intenția de a-i suprima nepotului de 58 de ani viața. Rămâne ca judecătorul investit cu judecarea cauzei să aprecieze asupra celor întâmplate. (G. SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.