Una caldă și alta rece: Tichetele de creșă se majorează, cele de masă rămân la aceeași valoare
Ministerul Muncii și Protecției Sociale intenționează să majoreze valoarea tichetelor de creșă acordate părinților cu copii de până la doi ani. Majorarea va intra în vigoare chiar de luna viitoare, aprilie, și va fi de zece lei. Pe de altă parte, același minister va menține valoarea tichetelor de masă la actualul nivel valoric. Ultima oară, acestea s-au majorat cu un ban, la finalul anului trecut.
Valoarea tichetelor de creșă va crește, începând cu luna aprilie a acestui an. Majorarea va fi de zece lei, conform unui proiect de ordin emis de MInisterul Muncii și Protecției Sociale.
Proiectul de ordin prevede că valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă va fi de 480 lei. Ultima majorare a acestor tichete a avut loc în urmă cu un an, în luna aprilie 2020, când creșterea a fost de la 460 lei la 470 lei.
Legea nr. 165/2018 stabilește că tichetele de creșă reprezintă bilete de valoare care se acordă lunar salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) și de indemnizația aferentă.
Tichetele pot fi utilizate doar pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui, pe baza livretului de familie.
Nu pot beneficia de aceste tichete, de creșă, asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.
În plus, tichetele de creșă se pot cumula cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție, ajutor financiar. Acesta din urmă se acordă părinților care revin la lucru înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului.
Tichetele de masă rămân neschimbate
Pe de altă parte, în vreme ce valoarea tichetului de creșă se majorează, cea a tichetelor de masă va rămâne neschimbată. Ultima actualizare a avut loc anul trecut, când indexarea s-a făcut cu un ban față de valoarea anterioară.
„Pentru semestrul I al anului 2021, începând cu luna aprilie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 20,01 lei”, se arată într-un proiect de act normativ pus în dezbaere.
Aceeași valoare, de 20,01 lei, se va aplica și în lunile august și septembrie.
Legea 165/2018 prevede că tichetele de masă sunt acordate de angajator, în fiecare lună, salariaților, ca alocație de hrană. Acestea se folosesc numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Valoarea de 20,01 lei este una maximă, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.