(Update) Accident mortal produs azi noapte pe DN2-E85, între Garoafa și Bizighești.Doi șoferi decedați și trei răniți, printre care doi copii
Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 25 spre 26 aprilie 2025, pe Drumul Național 2 – E85, între localitățile Garoafa și Bizighești, în județul Vrancea. Evenimentul rutier, anunțat printr-un apel la 112 la ora 23:51, a implicat două autoturisme și s-a soldat cu două persoane decedate și trei răniți, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.
Conform datelor oficiale, cauza probabilă a accidentului ar fi pătrunderea pe contrasens a unuia dintre vehicule. Într-unul dintre autoturisme, înmatriculat în Vrancea, se afla o familie formată din doi adulți, ambii de 33–34 de ani, și doi copii de 6 și 8 ani. Celălalt vehicul era condus de un bărbat de 29 de ani din județul Dâmbovița, care se afla singur.
Impactul frontal a fost deosebit de violent. Șoferul autoturismului în care se afla familia vrânceană a fost declarat decedat la fața locului de către echipajele medicale ajunse în urgență, iar restul ocupanților au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Focșani cu multiple traumatisme.
De asemenea, sâmbătă dimineață, IPJ Vrancea a transmis că și conducătorul celuilalt autoturism, în vârstă de 29 de ani, a fost declarat decedat în spital, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Intervenția la fața locului a fost una complexă, fiind mobilizate patru ambulanțe SAJ de tip B2 și C2, precum și modulul de descarcerare SMURD. Victimele au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale mașinilor cu ajutorul echipamentelor speciale de descarcerare.
În prezent, polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii tragediei, inclusiv pentru a clarifica direcțiile de mers ale celor două vehicule în momentul impactului.
DN2-E85 este unul dintre cele mai circulate drumuri din județ, iar accidentele grave, din păcate, nu sunt o raritate. Autoritățile reamintesc șoferilor să manifeste prudență maximă la volan, în special pe timp de noapte.
Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce ancheta va avansa.
Citiți și:Conținutul integral al informărilor de presă făcute publice de către purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului de Poliție Județean(IPJ) și Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea despre această știre
Informarea de presă inițială, sâmbătă 26 aprilie 2025 ora 01:30, IPJ Vrancea: Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat, prin apel 112, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, în jurul orei 00:00, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2-E85, între localitățile Garoafa și Bizighești.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, cauza probabilă a accidentului fiind pătrunderea pe contrasens a unuia dintre vehicule. În prezent, cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv direcția de mers a celor două autovehicule.
Unul dintre autoturisme, înmatriculat în județul Vrancea, transporta o familie formată din doi adulți, ambii în vârstă de 33 de ani, și doi copii, de 8 și 5 ani. Celălalt autovehicul era condus de un bărbat de 29 de ani, din județul Dâmbovița, care se afla singur în mașină.
În urma coliziunii frontale, conducătorul auto de 33 de ani, aflat în autoturismul familiei, a fost declarat decedat la fața locului. Celelalte patru persoane – trei pasageri din același autoturism și șoferul celuilalt vehicul – au fost rănite și transportate la spital, unde li se acordă îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Informare de presă actualizată, sâmbătă 26 aprilie 2025 ora 07:29, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:În cursul nopții la ora 23.51 Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a primit o solicitare pentru a interveni în cazul unui accident rutier produs pe DN2- E 85 în localitatea Garoafa, în care au fost două autovehicule implicate cu victime încarcerate.La solicitare au fost direcționate patru ambulanțe ale Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea de urgență tip B2 și C2, și modulul de descarcerare SMURD.Au fost identificate 5 victime ,trei adulți si doi copii.O victimă în vârstă de 34 de ani sex masculin decedat la locul accidentului rutier.Doi copii în vârstă de 6 ani și 8 ani au fost preluati și transportati la Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) a Spitalului Județean Focșani cu politraumatisme. Doi adulți în vârstă de 34 ani și 30 ani au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani.
IPJ Vrancea, 26.04.2025, ora 8.18 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Tișița către Focșani, pe fondul oboselii, a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, în care se afla o singură persoană.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul, la fața locului, al conducătorului auto de 33 de ani, doi răniți grav și doi răniți ușor. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Informare de presă actualizată, sâmbătă 26 aprilie 2025 ora 09:39, IPJ Vrancea: Din nefericire, în urmă cu puțin timp a fost declarat decesul și celuilalt conducător auto