Local

Un tânăr de 22 de ani din comuna Pufești a distrus două garduri de la volanul maşinii pe care o conducea sub influența unor substanțe psihoactive

Ziarul de Vrancea
3 oct 2019 1988 vizualizări

Ştire IPJ Vrancea 03,10,2019, ora 15,11    La data 02 octombrie a.c., ora 17.25, polițiștii Postului de Poliție Ploscuțeni au fost sesizați despre faptul că un tânăr,  în vârstă de 22 de ani, din comuna Pufești, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Ploscuțeni, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unor locuințe de pe marginea drumului. Întrucât conducătorul auto avea un comportament delirant, fiind incoerent în vorbire, polițiștii au efectuat verificări în autoturismul acestuia, ocazie cu care au găsit un ambalaj, tip foiță de staniol, cu o substanță necunoscută, precum și o țigară confecționată artizanal. Tânărul a fost condus la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, unde în urma testului preliminar de urină rezultatul a ieșit pozitiv la THC.Bunurile găsite asupra sa au fost ridicate în vederea înaintării către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, pentru analizarea și dispunerea măsurilor care se impun. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.