Local

Un polițist și un jandarm, salvatorii a 3 minori, victime într-un incendiu produs sâmbătă la Panciu

Ziarul de Vrancea
12 ian 2021 1798 vizualizări

După ce s-au asigurat că minorii sunt în siguranță, lângă autospeciala de poliție, agentul de poliție Mîrza Silviu și sergent major Carabă Leonid din cadrul IJJ Vrancea, împreună cu o rudă a copiilor au reușit să stingă focul care cuprinsese mobila și articole vestimentare aflate în încăpere.

Amănunte despre modul în care cei doi aflați în patrulare în orașul Panciu, pe raza cartierului "Neicu", au acționat prompt pentru a salva minorii, ne-au fost transmise prin intemediul buletinului de presă nr 9 din 11 ianuarie 2021, editat de compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean(IPJ) Vrancea.

Sâmbătă (n.r 09 ianuarie 2021), în jurul orei 11: 40, în timp ce se aflau în patrulare în orașul Panciu, pe raza cartierului "Neicu", patrula mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm a fost alertată de plânsetele unor copii și fumul care se degaja din interiorul unei locuințe.

Imediat, cei doi au pătruns în curtea locuinței unde au găsit doi minori, în vârstă de patru, respectiv șapte ani, care prezentau arsuri.

Colegul nostru, agent Mîrza Silviu, a solicitat sprijinul unui echipaj medical, în imediata apropiere a locuinței identificând și un al treilea minor, în vârstă de nouă ani care prezenta, de asemenea, arsuri la nivelul feței și  membrelor.

După ce s-au asigurat că minorii sunt în siguranță, lângă autospeciala de poliție, agentul de poliție Mîrza Silviu și sergent major Carabă Leonid din cadrul IJJ Vrancea, împreună cu o rudă a copiilor au reușit să stingă focul care cuprinsese mobila și articole vestimentare aflate în încăpere.

Cei trei copii au fost preluați de ambulanță și transportați la o unitate medicală.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.