Local

Un poliţist focșănean aflat în timpul liber a prins un bărbat din Mărășești bănuit de tâlhărie calificată

Ziarul de Vrancea
17 nov 2020 1369 vizualizări

Conform precizărilor din cuprinsul buletinului de presă nr  449 din 16 noiembrie 2020 transmis de compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea,, în dimineața zilei de 15 noiembrie 2020, un polițist de 38 de ani, din municipiul Focșani, aflat în incinta unui supermarket, în timpul liber, a depistat un bărbat, de 25 de ani, bănuit de săvârșirea a două infractiuni, una de tâlhărie calificată și alta de tentativa la tâlhărie calificată, ambele comise in aceeași zi.

În baza semnalmentelor stabilite, colegul nostru a pornit în urmărirea bărbatului și a reușit să-l prindă, solicitând sprijinul polițiștilor de siguranță publică, care l-au condus la sediul poliției, unde a fost identificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, marți, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 06.10, bărbatul de 24 de ani, din Mărășești, ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei și i-ar fi smuls un portmoneu, în care se afla suma de 3100 lei și documente personale, imediat după ce aceasta a extras suma respectivă de la un bancomat.

De asemenea, cercetările polițiștilor au reliefat faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 05.30, cel în cauză, aflându-se pe strada Cuza Vodă, din municipiul Focșani,  ar fi încercat să deposedeze de bunuri, o altă femeie.

Polițistul este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina, promoția 2002 și își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Investigații Criminale Focșani din anul 2018.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, 16 noiembrie, magistrații Judecătoriei Focșani au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Focșani în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză și tragerea acestuia la răspundere penală.

Nr. 449 din 16 noiembrie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.