Local

Un operator economic din cartierul Sud a fost sancționat cu 1000 de lei - 30 de persoane se aflau în interiorul clubului, nerespectându-se măsurile de diminuare a riscurilor infectării cu COVID-19

Ziarul de Vrancea
9 nov 2020 1291 vizualizări

. Activităţile din cadrul acţiunilor punctuale au fost intensificate, doar în cadrul acestora fiind legitimate peste 700 de persoane

În ultimele 24 de ore, peste 220 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali și reprezentanți ai instituțiilor abilitate au acţionat pentru verificarea respectării normelor legale specifice stării de alertă, generată de creşterea numărului de persoane dignosticate cu coronavirus. Au fost vizate în special zonele aglomerate, centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, precum şi localurile publice şi alte locaţii în care s-ar putea desfăşura evenimente private, a căror desfăşurare nu este permisă în această perioadă dificilă.

Știre IPJ Vrancea, 08.10.2020, ora 18.49 15 acțiuni punctuale au fost desfăşurate în ziua precedentă, (din care 10 acțiuni independente ale polițiștilor și 5 acțiuni ale lucrătorilor I.J.J. Vrancea), fiind verificate 156 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de  către personal și clienți.

De asemenea, 76 de autovehicule au fost verificate, din care 51 de mijloace de transport în comun. Totodată, din totalul celor 1.222, un număr de 717 persoane au fost verificate doar în cadrul acțiunilor punctuale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13500  lei. Dintre acestea 125 de sancţiuni, în valoare de  11500  lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, iar 4 sancţiuni, în valoare de 1.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.


RECOMANDĂRI ALE POLIŢIŞTILOR VRÂNCENI:

Comportamentul responsabil este singurul în măsură să contribuie în mod eficient la prevenirea răspândirii afecțiunii care a adăugat provocări fără precedent  vremurilor pe care le trăim.

Polițiștii vrânceni vor fi în continuare la datorie, iar încălcările normelor legale nu vor fi tolerate.

Totuși, ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă importanța respectării recomandărilor cu caracter medical, dar și utilitatea respectării normelor legale, pentru sine, precum și conștientizarea efortului comun ce trebuie ASUMAT și, în același timp, RESPECTAT de către întreaga comunitate.


ÎN CURSUL NOPȚII, UN OPERATOR ECONOMIC A FOST SANCȚIONAT DE POLIŢIŞTI PENTRU NERESPECTAREA PROGRAMULUI DE ACTIVITATE


În noaptea de 7/8 noiembrie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au constatat că la un club din cartierul Sud al municipiului nu se respecta programul de activitate stabilit prin HG 856/2020, iar în interiorul locației se aflau 30 de persoane.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor iar persoanele depistate au fost invitate să părăsească locația.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.