Local

Un jandarm a intervenit la accidentul de la Pufeşti

Dan Chiriac
22 aug 2017 1409 vizualizări

Comanda inspectoratului a hotărât acordarea unor recompense morale colegului salvator

Un jandarm de la IJJ Vrancea a intervenit pentru salvarea victimelor din accidentul produs luni pe E 85, la Pufeşti. În dimineaţa zilei de 21.08.2017, în jurul orelor 06.45, Plt.adj.şef Chirilă Cristinel, care se deplasa de la domiciliul său din comuna Pufeşti către serviciu, în municipiul Adjud, a observat producerea unui accident rutier. Astfel, la aproximativ 400 de metri în faţa sa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule de transport marfă. „Văzând acestea colegul nostru a oprit autovehiculul şi mânat de spiritul civic cu care este înzestrat fiecare cadru militar jandarm, nu a mai stat pe gânduri, a apelat Serviciul Naţional de Urgenţă 112, ulterior a trecut la acordarea primului ajutor victimelor implicate în accident. Până la sosirea echipajelor medicale de urgenţă colegul nostru a scos şoferul unei autoutilitare din interior, acesta era inconştient şi sângera abundent, existând riscul de a se îneca cu propriul sânge, ulterior fiind ajutat de către alte două persoane care au oprit de asemenea la locul accidentului, Şoferul a fost aşezat pe iarbă pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Până la sosirea echipajelor medicale de urgenţă colegul nostru a trecut la identificarea persoanelor rănite în accident. În momentul sosirii echipajelor de urgenţă medicală colegul nostru a sprijinit nemijlocit transportul persoanelor rănite la ambulanţe, după care şi-a continuat drumul către serviciu. Pe această cale conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea doreşte să mulţumească colegului nostru pentru vigilenţa, promptitudinea şi spiritul civic de care a dat dovadă, făcând cinste armei sub care îşi desfăşoară activitatea. Comanda inspectoratului a hotărât acordarea unor recompense morale colegului salvator”, se arată într-un comunicat al IJJ Vrancea. Luni, un bărbat de 41 ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN2, pe direcţia Bacău către Focşani, la km 217+770m, nu a păstrat o distanta corespunzătoare în mers fata de altă autoutilitara care se angajase să efectueze virajul la stânga pe DC 32, intrând în coliziune fata spate cu aceasta. Din accident a doua autoutilitară a fost proiectată pe sensul opus de mers fiind tamponată frontal de un autovehicul care se deplasa pe direcţia Focșani-Adjud. Autovehiculul a acroşat la rândul său şi un număr de 3 pietoni aflaţi pe marginea drumului. În urma producerii accidentului au suferit vătămări toţi cei trei conducători auto, 4 pasageri şi cei 3 pietoni. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.