Local

Un copil de 3 ani din Chiojdeni a fost lovit de un cal

Gabriel Sava
25 iun 2017 1469 vizualizări

La acest final de săptămână, trei vrânceni au ajuns cu răni la Spitalul Judeţean Sf. Pantelimon cu răni provocate de căderi de pe bicicletă. Un bărbat din Suraia, de 44 de ani, a ajuns sâmbătă, în jurul orei 19.30, cu traumatism abdominal închis şi se află internat în secţia de chirurgie. 

Un băieţel de doar trei ani, de loc din Chiojdeni, a fost transferat în stare gravă la spital după ce a fost lovit de un cal. Copilul a ajuns la unitatea medicală din Focşani sâmbătă seara, în jurul orei 21, cu un traumatism cranio-facial, însă, din cauza gravităţii, a fost transferat la scurtă vreme la clinica de specialitate neurochirurgie din Bucureşti. Din primele informaţii, incidentul s-ar fi petrecut pe raza comunei Tâmboieşti, unde micuţul a fost lovit de un armăsar. (G. S. )

Bicicletele pot fi periculoase: Trei persoane au ajuns la spital

Tot sâmbătă, o minoră de 14 ani din Ţifeşti, a ajuns în jurul orei 22, cu un traumatism acut închis şi contuzie şold drept prin cădere de pe bicicletă. Minora a fost internată în secţia de chirurgie infantilă. În jurul aceleeaşi ore a ajuns la spital, cu un traumatism toracic, un bătrân de 95 de ani, din Vârteşcoiu. Din fericire, acesta nu a necesitat internare. (D. L.) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.