Local

Un consilier local din Vulturu a murit, în urma unui infarct

Mihai Boicu
20 iun 2019 5097 vizualizări

Învățătorul Niculai Sandu, consilier local în comuna Vulturu, a murit joi dimineață, după ce acesta a suferit un infarct în curtea locuinței sale.

Decesul acestuia a luat prin surprindere autoritățile și întreaga comunitate locală, mai ales că era o persoană cunoscută și apreciată în comună. Niculai Sandu s-a stins cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 66 de ani, pe 10 iulie. ”A ieșit dimineață în curte și i s-a făcut rău, a suferit un infarct. A venit salvarea și a fost resuscitat timp de 45 de minute, dar nu s-a mai putut face nimic. Niculai Sandu a fost un învățător respectat, care a format generații de elevi din comună și care s-a implicat și în administrația locală, fiind consilier local timp de mulți ani. A fost o persoană activă, cu inițiativă, care îi ajuta pe toți cei care apelau la sprijinul său. Dispariția sa ne-a luat prin surprindere și lasă un gol în comunitatea noastră. Dumnezeu să –l odihnească în pace și să condoleanțe familiei îndurerate”, a transmis primarul Nicușor Păcuraru. Niculai Sandu era învățător la școala din satul Boțîrlău și, în urmă cu mai mulți ani, a fost și director al căminului cultural. De ani buni, acesta era implicat în politica locală și a ocupat funcția de consilier local. În anul 2016, a fost ales consilier pe listele PSD. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la biserica din Boțîrlău, de la ora 10:00.Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților!Dumnezeu să-l ierte! (M. B.)

Citiți și :

”Dragi prieteni , cu inima cernită, cu sufletul îndurerat, vă anunț că în această seară (n.r joi 20 iunie 2019) ,în timpul repetiției la Corul PASTORALA , am primit o veste ucigătoare, cum că , unul din cei mai buni tenori ai Corului ”STEFAN ANDRONIC” , ne-a parasit ptr totdeauna ! 

El este SANDU , ”MEMEUL” cum îi spuneau coriștii și prietenii din Vulturu si Boțârlău, un băiat minunat ,îndrăgit de toți din jur ,pentru atitudinea lui jovială , prietenoasă , înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu,în postura sa de soț, tată și bunic ,de coleg de cancelarie si, de dascăl al atâtor generații de copii , artist pe scenă și în viața de zi cu zi ! Îndemn pe toți cei ce l-au cunoscut și l-au prețuit , dar mai ales pe foștii săi elevi ,sa aprindă o lumânare pentru sufletul său iubitor , senin si luminos ! Te-ai supărat pe noi MEMEU, ne-ai păgubit de o voce frumoasă ,distinctăa, sigură și de mare ajutor ! Fără tine ,Corul ”STEFAN ANDRONIC” pe care l -ai iubit și admirat ,va fi mai sărac , veșnic trist, cu un mare gol ,iar locul pe care îl umpleai cu vocea ta frumoasă, va rămâne liber ! Oare de ce ne- ai întristat așa tare ,că și noi te iubeam și admiram ,pentru toată frumusețea ta fizica și mai ales sufletească!

La repetiții și spectacole, imaginea ta luminoasa îmi va apărea în fața ochilor , pe care știu, că îi urmăreai cu admirație și pretuire ! Adio, ”MEMEUL” nostru ,sa cânți frumos cu aceiași plăcere și pasiune și în ceata îngerilor,pe care sigur , o vei înveseli mereu ! Rodica ,fetele ginerii și nepoții , să vă întărească Dumnezeu și să- i cinstiți memoria în veci ! SINCERE CONDOLEANȚE,și o mângâiere de la Maica Peacurată ,Născatoare de Dumnezeu ,să vă aline durerea nemarginită ”-Dumitru Sandulachi


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.