Un arhitect din vechime și cea mai importantă realizare a sa din Focșani -Casa Apostoleanu
Interesantă ar fi o lucrare în legătură cu arhitecții ce au desenat orașul Focșani din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Mai ales despre acei care și-au pus la bătaie talentul creator și ne-au lăsat frumoasele edificii pe lângă care trecem zi de zi. Teatrul „ Maior Gh. Pastia”, Palatul vechi de justiție, azi Muzeul Vinului, Prefectura veche, azi extensie a Universităților Alexandru Ioan Cuza Iași și București, fosta filială a Băncii Naționale, azi Curtea de Conturi etc. Poate și despre cei ce, îmboldiți de directivele Partidului Comunist Român, au trasat orașul Focșani, varianta modernă (cu bulevarde largi flancate de blocuri semețe și sedii de instituții emblematice ale Epocii de Aur)
Dar să rămânem la arhitecții din vechime, deoarece aceștia au proiectat și construit nu doar instituții locale, ci au contribuit și la înfrumusețarea urbei noastre, mai ales în ceea ce privește sectorul particular. Frumoasele locuințe ale boierilor din alte vremuri, câte au mai rămas până în prezent, sunt toate, opera imaginației sclipitoare a arhitecților de altădată. Așadar să- i enumerăm pe câțiva și anume: Caetanovici, Moroni, Mincu, Clavel, Băicoianu, Ciogolea, Vasilescu, Renard etc.
Pentru azi să luăm în discuție una din operele urbane ale lui Anton Caetanovici, ce are o valoare extraordinară, dar și o poveste pe măsură. Așadar, având în vedere și o observație a colecționarului orașului vechi, Focsani, au fost reluate cercetările în cadrul documentelor din Arhivele Naționale filiala Vrancea. De aici au rezultat următoarele: „pe la jumătatea secolului al XIX lea, o familie renumită din Focșaniul acelor timpuri, Gheorghe și Smaranda Apostoleanu, uimea pe toți cetățenii acestei urbe din mai multe puncte de vedere. Pe lângă o familie numeroasă (ceea ce nu era chiar o raritate pe atunci), deținea o avere impresionantă și își înălța la marginea orasului dinspre bariera Tecuciului, azi ieșire spre Bacău, o construcție domiciliară, puțin spus uimitoare pentru acest oraș de provincie, unde prea putini cetățeni se încumetau la astfel de realizări arhitecturale costisitoare. Având în spate bogății nemăsurate, mai ales din partea soției (odraslă de podgoreni din zona Panciului) și o meserie foarte profitabilă, aceea de avocat, Gheorghe Apostoleanu s-a dovedit deosebit de abil pe această linie profesională a dreptului. Și din acest motiv a fost tot timpul în preajma puternicilor acelor timpuri, fiind ales de către Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, ca să redacteze primul Cod civil românesc. Iar în magnifica lui casă din Focșani au fost găzduiți, ori de câte ori a fost cazul, conducătorii României din acele veacuri: prințul, apoi regele Carol I și regina sa, dar și prințul Ferdinand cu principesa Maria. Tot în această clădire se țineau cele mai vestite baluri din acest ținut și în camera cea mai mare a casei fuseseră atârnate două superbe oglinzi venețiene în care perechile de dansatori își puteau urmări miscările ritmate și ținutele de petrecere. Azi oglinzile se odihnesc pe pereții Muzeului Unirii din Focșani.” Dar mai întâi să vedem cum a încolțit în mintea familiei Apostoleanu ideea ca să-și facă una din cele mai frumoase case din Focșani. Totul a început după ce s-au căsătorit în jurul anului 1860, iar primul vlăstar apărut a fost un băiat, botezat Vasile, care a venit pe lume în 1863. Timp de 10 ani, până la anul 1873, perioadă în care s-au mai ivit și alți copii, familia Apostoleanu a locuit cu chirie în „ mahalaua Arion” , ce ar corespunde azi cu strada Mihai Eminescu. Stăteau într- o casă a unei anume Smaranda Goleșteanu și probabil că, nu se simțeau prea confortabil în această postură! Copiii veneau unul după altul, oaspeți de soi le călcau pragul și uneori gazda poate că îi mai critica. Atunci cei doi soți au hotărât că trebuie să se mute la casa lor. Zis și făcut!
În anul 1872 l-au contactat pe arhitectul orașului, Anton Caetanovici, cu care au discutat îndelung despre proiectul viitoarei locuințe a familiei. Arhitectul i-a ascultat cu atenție, dar pe hârtie și-a pus mai ales ideile sale. Privind planșele cu desenul viitoarei lor locuințe, Gheorghe și Smaranda Apostoleanu nu au realizat, cu adevărat, ce minune avea să rezulte. Dar, în urma muncii meșterilor, un an mai târziu, au putut admira, în toată splendoarea sa, una din cele mai minunate case ale Focșaniului de la acel moment .Dacă nu chiar prima ca frumusețe, cu siguranță una aflată între primele două-trei locuințe din oraș. Dovadă fotografia alăturată.
Foto:Colecția Petru Mincu
Cât o fi costat documentația, cât or fi cerut meșterii? Aceste lucruri rămân, încă, o enigmă care poate va fi deslușită într-o bună zi.
Sigur este faptul că marele jurist Gheorghe Apostoleanu a solicitat joi, 30 martie, ca până luni, 3 aprilie 1872, Primarul urbei Focșani să-și dea acordul pentru importanta întreprindere ce o avea în vedere, rugându-l să binevoiască a da cuvenita „autorizațiune”. Partea birocratică fiind rezolvată, s-a trecut la executarea lucrărilor și în toamna anului 1873 toți membrii familiei Apostoleanu, câți se adunaseră până la acel moment, s-au mutat cu multă bucurie în acest edificiu sclipitor. Unde s-au gândit cum să-și facă viața cât mai plăcută.
Așa că au amenajat salonul cel mare și fastuos pentru baluri și au pregătit două camere pentru oaspeți de seamă care nu au întârziat să apară, după cum consemnează documentul din anul 1876 relativ la „vizita domnitorului Carol la Focsani si casa lui George Apostoleanu, pregătită pentru găzduirea Majestăților sale” .
În urma numeroaselor petreceri, din frumoasa locuință, toți copiii familiei Apostoleanu au încheiat căsătorii avantajoase, conform regulilor acelor timpuri. Adică convenabile financiar, deși nu se știe dacă erau și compatibile din punct de vedere afectiv. Dar asta e o altă poveste! Splendida reședință a familiei Apostoleanu a rămas în continuare motivul de mândrie a orașului Focsani și și-a depănat firul său istoric și cronologic netulburată nici de moartea proprietarului Gheorghe Apostoleanu din anul 1895. Atunci, în conformitate cu prevederile legale ale timpului, au fost contactate autoritățile care s-au deplasat la reședința Apostoleanu și au sigilat lada de fier din casă în care se găseau actele de proprietate ale bunurilor celui ce fusese distinsul avocat Gheorghe Apostoleanu.
Vreo două moșii, pentru că doar acestea constituiseră averea cu care el participase la încheierea căsătoriei cu Smaranda Apostoleanu, fostă Gâță. Restul provenea de la bogata familie a nevestei sale și reprezenta zestrea de neatins a Smarandei. Așa erau regulile acelor timpuri! Dacă o jună venea într-o căsătorie cu o parte de bogăție, o lua înapoi în cazul nefericit în care se ajungea la divorț sau rămânea văduvă. Asta le-a spus Smaranda Apostoleanu reprezentanților statului, iar când aceștia au deschis dosar de tutelă pentru fiica cea mai mică, încă minoră, Maria Apostoleanu, au inventariat doar bunurile lui Gheorghe Apostoleanu, valori ce trebuiau protejate până când minora ajungea la vârsta majoratului, pe atunci, stabilită la 22 de ani. După care trebuiau să-i fie înmânate actele și i se permitea intrarea în proprietatea și posesia acelei averi.
Au urmat alte si alte evenimente petrecute cu membrii familiei Apostoleanu, mai ales când veneau de prin țară, unde se mutaseră, la casa părintească din Focșani, în care stăpânea cu mână de fier bătrâna Smaranda Apostoleanu. Cu toate că nu permitea nici o abatere de la rigoarea ei de proprietară deplină, nu a avut încotro și în perioada cât Focșaniul a fost ocupat de trupele inamice (de la sfârșitul anului 1916 până în luna noiembrie 1918) a trebuit să accepte cartiruirea unor ofițeri de rang înalt în frumoasa ei locuință.
Dar evenimentul petrecut pe 9 decembrie 1917 sigur a bucurat-o, mai ales că a făcut înconjurul lumii și o dată cu acest lucru au circulat și diverse fotografii cu locuința familiei Apostoleanu (în special cele în care era imortalizată intrarea principală) și importanții militari ce au participat atunci la evenimentul istoric ce a fost denumit „ Armistițiul de la Focșani”.
A urmat tristul moment al anului 1925 când ambițioasa Smaranda Apostoleanu a închis ochii pentru totdeauna, mulțumită, printre altele, că formidabila avere a spiței Apostoleanu nu se împrăștiase deloc, ba dimpotrivă, chiar sporise prin căsătoriile contractate.
În plus, din anul 1912, soțului ei, distinsului Gheorghe Apostoleanu i se dezvelise și un bust în Grădina Publică a orașului, iar acest lucru spunea multe despre prestigiul numelui Apostoleanu și al tuturor vlăstarelor sale. Așadar, după moartea Smarandei, casa în cauză a rămas în proprietatea indiviză a tuturor fiicelor (Elena Manole, Victoria Bibescu, Elisa Vârnav și Maria Cincu), câte un sfert de fiecare și deși nu locuiau efectiv, toate aici, se întâlneau periodic la diferite reuniuni familiale. Așa că au îngrijit clădirea cu multă atenție, poate și în amintirea părinților Gheorghe și Smaranda Apostoleanu.
Dar timpul a trecut și peste ele si una după alta, s-au stins. A rămas în viață, ceva mai mult timp, Elena Manole care a decedat în 1952. Dar clădirea nu mai era în stăpânirea familiei Apostoleanu. Cu Decretul 92 /1950 a fost declarată „ bun naționalizat” și trecută în proprietatea Statului fiind încredințată, inițial, „ în folosul Spitalului Militar” care funcționa atunci unde este, azi, Spitalul „ Sfântul Pantelimon”. Mai târziu, aici, au fost instalate diferite secții ale noului Spital Județean ce a fost edificat în 1972 pe locul ce-l știm cu toții. Însă după glorioasa Revoluție din decembrie 1989 s-au schimbat cu totul datele știute. Proprietatea privată ce devenise în vremea regimului comunist un aspect lipsit de sens a căpătat dintr-o dată importanța cuvenită. Au venit destul de repede legile de retrocedare a fostelor proprietăți confiscate de tovarășii de ieri. Așa că moștenitorul în drept a formulat cererea de recuperare a acestui edificiu celebru și lucrurile au evoluat în sensul că i-a fost aprobat un drept asupra a jumătate de stăpânire pe această clădire istorică și terenul aferent. Restul a rămas de partea Consiliului Județean Vrancea .Însă din acest punct s-a întâmplat o ruptură în planurile ce vizau Casa Apostoleanu. Proprietara a jumătate de imobil a donat bucata ce-i revenise către Consiliul Județean Vrancea. Consiliul Județean a acceptat, dar acest lucru a nemulțumit o altă parte implicată în procedura de restituire, un procurator foarte cunoscut pe aceste plaiuri mioritice. Și a început o luptă înverșunată prin instanțe care s-a stins de curând prin înfrângerea acestuia, definitiv și irevocabil. Casa a rămas în întregime în proprietatea neștirbită a Consiliului Județean Vrancea care a declanșat o procedură de accesare a unor fonduri substanțiale pentru reabilitarea acestui edificiu istoric. Dar să nu uităm vorba stimabilei doamne Apostoleanu Tatiana Cecilia, care a declarat în plină ședință a Consiliului Județean, atunci când a anunțat donația respectivă, moment de la care se vor împlini în curând 8 ani –„ Sunt unicul reprezentant al familiei Apostoleanu și dăruiesc această parte a casei, Focșaniului și județului Vrancea unde străbunii soțului meu au muncit pentru bunăstarea populației, iar oamenii care au lucrat pe moșiile acestei familii au fost răsplătiți întotdeauna pentru munca lor. Aș dori ca această casă să devină muzeu, cu o mică placă, pe care să scrie Casa Apostoleanu, în amintirea celor care au fost. Aș dori să faceți acest lucru cât se poate de repede ca să pot să văd și eu această Casă, așa cum a fost înainte ”.
Nu s-a putut așa de repede, dar iată că, după 8 ani, s-a mai făcut un pas important în sensul celor declarate de d-na Apostoleanu. Să vedem cât mai durează lucrurile de acum înainte!
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
