Local

Ultimul spectacol al unei mari artiste la Focșani

Ziarul de Vrancea
23 nov 2017 1292 vizualizări

Regretata mare artistă Stela Popescu s-a aflat ultima dată la Focşani în luna martie a anului 2016, pentru spectacolul de revistă "La mulţi ani, Stela", al Teatrului "Constantin Tănase", organizat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă, din care 60 de ani pe scenă. Spectacolul a avut loc la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia iar ecourile sale au rămas până astăzi.

 Regretata artistă Stela Popescu, care s-a stins astăzi din viaţă la vârsta de 81 de ani, a fost prezentă de mai multe ori la Focşani, în cariera sa profesională. Ultima dată s-a aflat la Focşani în luna martie a anului 2016, pentru spectacolul de revistă "La mulţi ani, Stela", al Teatrului "Constantin Tănase", organizat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă, din care 60 de ani pe scenă. Spectacolul a avut loc la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia iar ecourile sale au rămas până astăzi. "Anul trecut, în luna martie, şi-a aniversat 80 de ani într-un spectacol de revistă, La mulţi ani, Stela,alături de Alexandru Arşinel şi Ana Maria Donosă. A fost un spectacol inconfundabil, marca Stela Popescu. Pe Stela nu aveai cum să nu o iubeşti. Avea o vivacitate şi o poftă de viaţă nemaipomenite. Transmitea o bucurie de a trăi şi de a fi om cu adevărat. După spectacol am stat la masă şi am povestit despre subiecte din domeniul acesta în care activăm. De altfel, am cunoscut-o şi cu alte ocazii în care am avut plăcerea să stăm aproape. Este o mare pierdere şi regret moartea ei. Mai avea multe de spus în teatrul de revistă românesc. Teatrul de revistă şi teatrul românesc pierde un mare artist. Nu ştiu când se va naşte o nouă Stela pentru teatru", ne-a declarat Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia. Stela Popescu, Doamna Teatrului de Revistă a reuşit să se menţină în topul celor mai iubiţi actori ai scenei româneşti timp de mai bine de jumătate de veac.

Articol preluat de pe site-ul adevărul.ro scris de jurnalistul vrâncean Ștefan Borcea


 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.