Local

Trimis în judecată pentru ultraj judiciar, Dan „Parfum” este liber să plece din țară

Ziarul de Vrancea
20 ian 2020 7192 vizualizări

Upi avea interdicție de a părăsi județul sau țara în dosarul „Ne mai vedem noi, puștoaico!”, cel în care o judecătoare a făcut plângere împotriva sa pentru ultraj judiciar, amenințare, hărțuire și încălcarea solemnității ședinței.
În dosarul în care a fost trimis în judecată, procurorii au reținut trei infracțiuni, mai puțin pe cea de amenințare.

Dan Parfum vrea să strămute dosarul de la Focșani, susținând că nu are încredere în ”justiția baronului Oprișan”.  
La judecarea controlului judiciar, lui Upi i s-a ridicat interdicția de a părăsi județul sau țara, însă trebuie să ceară voie judecătorului când vrea să meargă la instanță la Focșani.

Dumitru Avram pe numele său real, cunoscut însă ca Upi sau Dan Parfum, iar mai nou autointitulat ”mafiot în 20 de țări”, este liber să plece din țară, după ce instanța a reexaminat măsura controlului judiciar dispusă la adresa sa pe 22 noiembrie, pe o durată de 60 de zile.

Menţine măsura controlului judiciar a inculpatului AVRAM DUMITRU, dispusă prin Ordonanța din data de 22.11.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. (…) pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să nu se deplaseze la sediul Palatului de Justiție din mun. Focșani, str. Republicii, nt.96, județul Vrancea, decât cu prilejul judecării cauzelor în care are calitatea de parte și doar cu aprobarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ; - să nu se apropie de persoana vătămată Galu Daniela şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale”, se arată în încheierea din 15 ianuarie a Judecătoriei Focșani.

Aceasta a fost pronunțată în dosarul în care, între timp, procurorii au dispus trimiterea sa în judecată, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani pe 10 ianuarie și unde Upi este acuzat de comiterea a trei infracțiuni: ultraj judiciar, hărțuire și încălcarea solemnității ședinței.

Totul a plecat de la un incident despre care Ziarul de Vrancea a relatat la momentul respectiv.

Incidentul a avut loc în timpul unei ședințe de judecată din luna noiembrie

Pe 18 noiembrie, Dumitru Avram a participat la o ședință de judecată la un complet prezidat de judecătoarea Daniela Galu, de la Judecătoria Focșani.

Acesta contestase o sancțiune contravențională primită de Poliția Locală Focșani și se afla în sală, când a intrat în conflict cu președinta completului care urma să judece cauza.

Inițial, discuțiile au pornit de la prioritatea acordată cauzelor cu amânare fără discuție și apoi, după ce, între justițiabil și magistrat, au existat mai multe replici. Judecătoarea a cerut evacuarea lui Dan Parfum din sală, după ce în prealabil îi aplicase, conform spuselor sale, trei amenzi pentru că a vorbit în sală fără să i se permit.

Prima data m-am ridicat și am întrebat dacă pot să depun dovada achitării taxei de timbre, Atunci mi-a spus să stau jos și mi-a dat prima amendă”, a explicat Upi.

Nemulțumit de atitudinea judecătoarei Daniela Galu, Dumitru Avram s-a ridicat și a continuat să vorbească.

În plângerea adresată de judecătoarea Daniela Galu, conform Ordonanței parchetului prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, procurorii au reținut că „Președinta completului de judecată, respectiv doamna judecător Galu Daniela, i-a atras atenția asupra limbajului, moment în care numitul Avram Dumitru i-a spus pe un ton mai ridicat că are o problemă, că-i va face plângere la CSM, că are cunoștință că a fost polițiștă și că va face cercetări vis-a-vis de modalitatea în care a ajuns magistrat. Doamna judecător i-a replicat că nu este intimidată de faptul că îi va face plângere la CSM, solicitându-i să aibă o atitudine cuviincioasă, în caz contrar îi va aplica o amendă. Având în vedere că numitul Avram Dumitru a continuat să aibă un comportament necorespunzător, respectiv s-a întors cu spatele, având mâinile ridicate în lateral, doamna judecător i-a aplicat o amendă în cuantum de 100 lei. În continuare, s-a pus în discuție contradictorie competența instanței, ocazie cu care acesta (n.r.- Dumitru Avram) a spus că doamna judecător nu este competentă să îi soluționeze cauza, motiv pentru care o recuză și se va duce la «pesedista Matache». Președinta completului de judecată, respectiv doamna judecător Galu Daniela, i-a atras atenția să aibă un limbaj adecvat, spunându-i ca atunci când se referă la doamna Matache, trebuie să i se adreseze cu apelativul doamna președintă a Tribunalului Vrancea. Ulterior, numitul Dumitru Avram, a continuat să aibă un comportament sfidător la adresa instanței, spunându-i că el este «mafiot în 20 de țări», și că «ne mai vedem noi, puștoaico!» (...) După acest episod, numitul Dumitru Avram a părăsit sediul instanței de judecată, revenind ulterior pentru a-și nota date cu privire la identitatea președintelui completului de judecată, în vederea formulării unei plângeri la CSM”.

Upi susține că nu a amenințat și că s-a simțit umilit de atitudinea judecătoarei

Legat de acuzațiile care i se aduc prin rechizitoriul care stă la baza trimiterii sale în judecată, respectiv de ultraj judiciar și de hărțuire, Dan Parfum spune că multe sunt lipsite de orice adevăr.

„În legătură cu acest dosar care a ajuns în instanță, din ceea ce am văzut în rechizitoriu, sunt declarații mincinoase ale unor persoane din jandarmerie, care, de fapt, chiar ei s-au dus la această judecătoare și au speriat-o spunându-i că eu sunt un om periculos. Lucru total neadevărat, pentru că eu niciodată nu am avut cazier în România, mai ales pentru fapte de violență, pentru fapte periculoase. În privința acelor declarații și acelor jandarmi, care au spus lucruri neadevărate, vreau să depun plângere pentru abuz în serviciu și pentru declarații mincinoase”, a spus Dumitru Avram.

Acesta a mai precizat că nicio secundă nu a avut intenția de a amenința pe judecătoarea Daniela Galu. ”M-am supărat pentru că m-a umilit, am fost vehement, am vorbit, e adevărat, dar nu am amenințat-o. Dacă eu am spus că sunt mafiot în 20 de țări, în sală, am spus-o în glumă, deoarece tot Focșaniul îmi spune Upi Mafiotul sau Dan Parfum, dar asta pentru că i-am bătut în justiție pe toți cei care mi-au făcut dosare penale, și nu am avut până acum decât vreo 20”, a completat Upi.

Legat de judecarea acestui dosar, Dan Parfum a mai spus că vrea să solicite strămutarea lui, pe motiv că nu are încredere în justiția din Vrancea.

"Tocmai ca să nu mai fie niciun dubiu, să nu am nici eu nici alții impresii greșite, voi cere strămutarea acestui dosar, deoarece nu mai am încredere în justiția baronului Oprișan”, a încheiat Dumitru Avram, făcând referire la relațiile apropiate dintre cunoscutul om politic și familia președintei Tribunalului Vrancea, al cărei soț a ocupat în legislatura PSD funcții, până la cea de subsecretar de stat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.