Local

Trei polițiști vrânceni se instruiesc în combaterea criminalității economice organizate la nivel regional printr-un proiect european

Ziarul de Vrancea
15 iul 2022 983 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:jurnalmm.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:jurnalmm.ro

Prin intermediul unui comunicat de presă se oferă amănunte publice cu privire la derularea proiectului ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE” prin participarea la care se instruiesc în combaterea criminalității economice organizate la nivel regional și trei polițiști vrânceni

ACTIVITĂȚI DE PREGĂTIRE A SPECIALIȘTILOR CU COMPETENȚE ÎN DOMENIUL COMBATERII CRIMINALITĂȚII ECONOMICE, ORGANIZATE LA NIVEL REGIONAL, ÎN CADRUL UNUI PROIECT EUROPEAN

Poliția Română, prin Institutul Național de Criminalistică, derulează în această perioadă proiectul ‚,Schimb de cunoștințe și bune practici între actorii relevanți de la nivel național și internațional implicați în lupta împotriva infracțiunilor financiare ce afectează bugetul UE”.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III 2020 - Componenta Conferințe, ateliere de lucru și seminarii, derulându-se în perioada ianuarie 2021  – septembrie 2022 și are un buget de 136.157,50 de euro, dintre care 108.926 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene.

Proiectul își propune să contribuie la întărirea capacității structurilor Poliției Române de investigare și administrare a probatoriului judiciar, prin creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor, în scopul combaterii infracțiunilor de fraudă şi a altor activități ilicite ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

Conform graficului de implementare al proiectului, în perioada 2 mai – 1 iulie 2022, au fost  desfășurate, la nivel regional, 9 sesiuni de instruire pentru specialiștii cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii fraudei și a altor infracțiuni conexe, respectiv specialiști criminaliști, ofițeri de investigare a criminalității economice, precum și alți profesioniști implicați în procesul judiciar (procurori, judecători etc.).

Cele nouă activități de pregătire au fost organizate în București, Ploiești, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Suceava și Constanța, reunind peste 180 de practicieni din toate județele României, implicați în investigarea infracțiunilor de natură economico-financiară și examinarea mijloacelor de probă în legătură cu acestea.

De la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au participat trei polițiști, respectiv doi criminaliști și un polițist din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Pe durata celor 5 zile de instruire, experți ai Institutului Național de Criminalistică și specialiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au prezentat și dezbătut aspecte de interes privind tendințele actuale ale criminalității economico-financiare, precum și metode, tehnici și instrumente moderne de luptă împotriva fenomenului infracțional ce afectează interesele financiare ale UE.

Totodată, activitățile de pregătire au vizat creșterea conștientizării în rândul actorilor implicați în lupta împotriva criminalității economice cu privire la riscurile cauzate de fenomenul infracțional, printr-o mai bună înțelegere a cadrului legal aplicabil domeniului de referință și punerea în aplicare a prevederilor acestuia, la nivel național, într-un mod uniform și coerent

Proiectul se va încheia prin organizarea și desfășurarea unei conferințe internaționale în București, în luna septembrie 2022, ce va promova schimbul de experiență și bune practici între autorități relevante de aplicare a legii la nivel UE și non-UE, în domeniul combaterii neregulilor frauduloase care afectează bugetul integrat al Uniunii Europene.

Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule III. Conținutul acestei publicații reflectă punctul de vedere al autorului și este în exclusiva responsabilitate a acestuia. Comisia Europeană nu își asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite privind utilizarea datelor conținute de aceasta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.