Local

Transport Public Focșani va asigura curse către localitățile membre ale Asociației ”Metropolitan Trans”

Ziarul de Vrancea
1 feb 2019 2202 vizualizări
Ing Ion Diaconu directorul SC  Transport Public SA Focșani
Ing Ion Diaconu directorul SC Transport Public SA Focșani

Proiectul de hotărâre prin care Societatea de Transport Public Focșani va asigura curse de transport județean către localitățile care sunt membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, a trecut cu majoritate de voturi joi, 31 Ianuarie 2019, în ședința Consililui Local Focșani.

Conform proiectului devenit hotărâre a CL de joi, 31 Ianuarie 2019, SC Transport Public Focșani va asigura curse pentru locuitorii din localitățile limitrofe Focșaniului, care fac naveta în municipiu.

Concret, este vorba despre localitățile Vânători, Milcovul, Cîmpineanca, Golești, Răstoaca. Înființarea Asociației ”Metropolitan Trans”, din care fac parte localitățile limitrofe menționate a fost hotărâtă printr-un un vot dat în CL Focșani în 2017. Sediul acestei asociații este în Focșani.

În ședința CL Focșani de joi, aleșii din opoziție s-au abținut la vot, justificându-și atitudinea de deficit de mijloace de transport pe care SC Transport Public SA o are în opinia lor, în municipiu. În replică, directorul SC Transport Public SA Focșani Ion Diaconu a precizat că firma pe care o conduce nu are ”deficit de mijloace de transport pentru Focșani”.

Ar fi valabilă afirmația că SC Transport Public SA are un deficit de mijloace de transport dacă societatea ar trebui să asigure imediat aceste curse de transport. Diaconu a explicat că în realitate, urmează să fie achiziționate autobuze electrice pentru SC Transport Public SA Focșani, printr-un proiect derulat de Ministerul Dezvoltării.

Autobuzele electrice ar urma să fie livrate în 2020, iar până atunci au fost achiziționate câteva autobuze second hand. Managerul SC Transport Public SA a explicat că au preferat să cumpere patru autobuze la mâna a doua, care costă cât unul nou, pe care să le folosească încă doi ani de zile, exact perioada după care vor fi livrate autobuzele electrice.

Consilierul local UNPR Costel Bîrsan și-a justificat neacordarea votului său pentru proiect din două motive: primul, acela că prin această operațiune, se încearcă înlăturarea firmelor private de transport care efectuau curse pe aceste trasee. Cel de-al doilea motiv pentru care nu va vota proiectul a fost acela că el consideră mult mai importantă alocarea de fonduri pentru a schimba situația actuală a interiorului Autogării din Focșani care ”arată jalnic”. În final, proiectul a trecut cu votul majorității.

VIDEO despre discuțiile despre acest proiect în ședința CL Focșani, de la minutul 19:08 la minutul 28:30:

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.