Local

Tranșă consistentă de facturi ale proiectelor derulate prin PNDL, în județul Vrancea, achitate joi 14 mai 2020, de MLPDA

Ziarul de Vrancea
15 mai 2020 1716 vizualizări

Joi, 14 mai 2020, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației a achitat mai multe facturi aferemte lucrărilor derulate de administrațiile locale prin PNDL incusiv pentru mai multe investiții derulate prin acest program în Unități Administrativ Teritoriale din Județul Vrancea. Plățile s-au efectuat după verificarea calității lucrărrilor în teren, precizează într-o postare pe contul de facebook ministrul Ion ȘTEFAN

”De la începutul acestui an, am efectuat plăți în valoare de aproape 2 miliarde de lei pentru proiecte derulate pe PNDL 1 și PNDL 2 în localități din întreaga țară. Astăzi, 14 mai, au fost achitate solicitările la plată pentru 293 de obiective, cu o valoare de 190 milioane lei. Fac precizarea că această sumă este aferentă solicitărilor depuse de UAT-uri până la data de 10 aprilie, după ce au fost verificate de ISC și Corpul de Control. Beneficiarilor din întreaga țară le transmit că pot continua lucrările, în regim de protecție anti-COVID, cu maximă seriozitate, pentru că MLPDA dispune de fonduri pentru a face plățile.

Situația la zi a plăților se poate verifica periodic pe site-ul mlpda.ro, secțiunea plăți.”-Ion ȘTEFAN


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.