Tragedia verii în Vrancea | Frații Cosmin și Valentin Nișcoveanu, decedați în Bulgaria, au fost înmormântați în Cimitirul Sudic din Focșani
Cei doi frați Nișcoveanu, originari din comuna Poiana Cristei, s-au stins din viață săptămâna trecută pe litoralul bulgăresc și au fost înmormântați duminică, 7 august 2022, în Cimitirul Sudic din Focșani.
Cosmin (32 de ani) și Valentin (20 de ani) au decedat săptămâna trecută în Bulgaria unde erau împreună în vacanță. Tragedia s-a produs pe litoralul Mării Negre din țara vecină într-un context neelucidat deocamdată, se pare, în condițiile unor valuri extrem de puternice.
Tragedia verii 2022 în Vrancea s-a produs în familia Nișcoveanu, originară din Poiana Cristei. Doi frați, Valentin, în vârstă de 20 de ani și Cosmin, în vârstă de 32 de ani, au murit înecați, în timp ce se aflau în vacanță în Bulgaria. Tragedia a avut loc în urmă cu o săptămână și jumătate și a fost confirmată de primarul comunei Poiana Cristei.
Potrivit primarului Vlad Petruș al comunei Poiana Cristei mama și tatăl celor doi tineri au aflat pe 27 iulie 2022 că fiul lor cel mare a fost găsit mort pe o plajă din Bulgaria, iar cauza decesului a fost înecul. Trupul celui de-al doilea fiu nu a putut fi reperat imediat, dar autoritățile bulgare au găsit un cadavru pe care nu au putut să-l identifice.
„Erau singurii copii ai familiei. Vă dați seama ce tragedie. Suferința părinților este enormă. Erau copii buni. Părinții au muncit toată viața să-i țină la școală, să îi ajute‟ a explicat primarul comunei Poiana Cristei, Vlad Petruș. dimensiunea tragediei familiei Nișcoveanu
Cosmin Nișcoveanu în vârstă de 32 de ani, era absolvent de ASE și lucra în București la o multinațională, în vreme ce fratele său Valentin Nișcoveanu, mai mic, era în vârstă de 20 de ani și era student la Facultatea de Geografie, din București, în anul II.
Autoritățile din Bulgaria au semnalat dispariția în momentul în care aceștia nu au mai apărut la hotel, pentru a lăsa cheile la recepție, așa cum făceau întotdeauna. Trupurile neînduflețite ale fraților Cosmin și Valentin Nișcoveanu au fost aduse în țară din Bulgaria, în a doua jumătate a săptămânii 1-7 august 2022, fiind depuse la biserica de la Cimitirul Sudic din Focșani. Acolo, cunoscuții, prietenii și apropiații și-au putut lua rămas bun de la ei. Duminică, 7 august 2022, a avut loc înmormântarea celor doi în Cimitirul Sudic din Focșani unde aceștia își vor dormi, începând din această zi, mult prea timpuriu somnul de veci.
Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților fraților Cosmin și Valentin Nișcoveanu. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
„Nu am cuvinte, nu pot să cred! Dumnezeu să vă ia în dreapta Lui, o să îmi lipsiți mult! Of, Doamne, ai grijă de ei acolo sus!” - a transmis pe Facebook un prieten al fraților Cosmin și Valentin Nișcoveanu, profund marcat de tragica dispariție a celor doi.