Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sânziene. Ziua mondială a iei la Neculele - Vintileasca
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în cetatea Orini, părinţii săi fiind preotul Zaharia şi Elisabeta, descendentă a seminţiei lui Aaron, este cinstită anual pe data de 24 iunie de către români.
Retras în pustiu, Sf. Ioan a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Cristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Ioan este nume iudaic - "Iohanan" prescurtare din Iehohanan şi înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit".
În calendarul popular, această zi poartă numele de Sânziene, sau Drăgaica. Tradiţia spune că Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, tămăduiesc bolnavii şi apără semănăturile de grindină. Tot acum se sărbătoreşte şi Ziua Mondială a iei, prilej numai bun ca fetele să o poarte în această zi sfântă.
Astăzi, în satele din Vrancea Arhaică, sunt sărbătorite Sânzienele, femei frumoase cu puteri magice, care umblă prin pădurile necutreierate de picior de om. Adevărate zeiţe ale soarelui, Sânzienele vestesc că în această zi de sărbătoare este „Cap de vară”, iar oamenii trebuie să se bucure, să sărbătorească aşa cum se cuvine, pentru a fi răsplătiţi cu roade bogate, copii frumoşi şi sănătoşi.
În satul Neculele, fetele, care au împlinit 14 ani, aşteaptă cu nerăbdare să-şi facă pe ursită. Dis de dimineaţă pornesc la cules de sânziene, flori mici, galbene, pe care le vor împleti mai apoi cu alte flori de câmp - de care sunt pline poienile - în cununi, pe care le vor arunca pe acoperişul casei. Dacă fata va avea norocul să-i rămână coroniţa pe acoperiş, e semn că se va căsători curând, dacă nu, mai are de aşteptat pân' la anul care vine.
- Elena, ce faci?
„Fac o coroniţă din flori de câmp”.
- Îţi faci pe ursită? întreb.
„Eu mi-am făcut anul trecut, e rândul Luminiţei.
- Cum e, te măriţi, nu te măriţi?
„Nu mă mărit, coroniţa a căzut de pe casă...”, spune Elena râzând.
„La 14 ani fiecare dintre noi îşi face ursita. Aşa a făcut şi mama mea şi bunica. Dacă rămâne coroniţa pe casă, mă voi înţelege cu viitorul meu soţ să mă lase să termin şcoala”, spune Luminiţa, aruncând coroniţa.
Eu arunc coroniţa, să-mi aducă Sânzienele ursita!
Eu arunc coroniţa, să-mi aducă Sânzienele ursita!
Eu arunc coroniţa, să-mi aducă Sânzienele ursita! ”
Coroniţa alunecă şi cade de pe acoperiş, semn că Luminiţa va trebui să încerce şi la anu'.
Codanele, care au deja un iubit, îşi strecoară în sân floricele de sânziene, să fie iubite şi preţuite toată viaţa de alesul lor.
„Căutăm cea mai frumoasă floare pentru că de Sânziene fetele mari o pun în sân, să fie iubite, să fie ferite de deochi şi de căutătura rea a femeilor geloase”, spune Loredana, care e ca şi logodită cu iubitul ei.
Tot de Sânziene, femeile din sat merg să culeagă plantele tămăduitoare, cât nu s-a zvântat roua de pe ele. Culese în această zi, au mai multă putere de vindecare.
„Am adunat sunătoare, am adunat cănăfiori din ăştia că-s buni la sirop de stomac, pentru tuse iarna, floricelele astea galbene care sunt bune de reumatism, codiţa şoricelului, că este ultima zi in care se mai pot aduna. Aşa am învăţat de la mama mea, am mai citit şi câte o carte, şi de la bătrâni, că bătrânii nu se duceau la medicamente, să ia pastile, lua plante de-astea şi făcea ceai.”
Ca de obicei, în această zi deosebită fetele, locuitorii satului Neculele, poartă costumul strămoşesc şi splendidele ii, care au făcut zona celebră în lume. Aici fetele păstrează tradiţia şi îşi cos singure iile pe care le vor purta in zilele de sărbătoare.
„Costumul popular a fost haina sfântă pe care oamenii din satul nostru o păstra de purtat la biserică. Îmbrăcat naţional, omul avea cea mai mare onoare. Cămăşile erau făcute cu mare migală, la lumina lămpii. Se făcea cu fire, cu broci ( o plantă - din care se obţine roşul aprins, sau ocru, a cărei culoare nu se decolora la spălat ), pe pânză de casă.” , spune mătuşa Ioana Noapteş.
„Lucram de când se însera, până pe la 11, 12 noaptea. De Paşti cămaşa era gata, cu asta ne înnoiam. Lucram pe pânză de casă, cum era înainte. Firele-s de lână, vopsite în broci, nu în buială, ca să nu iasă. Se rupe pânza de purtat şi nu se decolorează firele de lână vopsite astfel. Fiecare fată iscodea câte un model, aialaltă făcea unul, eu făceam altul, ea nu mi-l arăta mie, eu nu i-l arătam ei... La Paşti se vedea care cămaşă e mai frumoasă, care model îţi ia ochii”, povesteşte bunica Virginica Trestianu.
Coroniţele împletite de codane sunt păstrate peste an având rol protector împotriva farmecelor şi vrăjilor de ursită. Bătrânii spun că aceste cununi trebuie aninate în poartă, în casă şi prin ogradă, pentru spor de noroc şi sănătate. Zilei de Sânziene i se mai spune şi ziua Amuţirii Cucului. Prevestitorul cuc cântă din ziua Bunei Vestiri, până la solstiţiul de vară, adică până la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sânzienele sunt cele care provoacă «amuţirea cucului», deoarece se crede că el ar putea prevesti oamenilor cât mai au de trăit, dar numai Dumnezeu cunoaşte de fapt cât le este scris oamenilor să trăiască. (Janine VADISLAV )
Text republicat din ediția ZdV 24.06.2017
