Local

(Update) Tragedie | Tânăr din Focșani, decedat marți dimineață după ce a intrat cu mașina într-un gard din oraș

Ziarul de Vrancea
27 ian 2023 21371 vizualizări

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Focșani și-a pierdut viața marți dimineață, 24 ianuarie 2023, după ce a intrat cu mașina într-un gard din oraș situat pe Fundătura Alexandru Sahia. Polițiștii vrânceni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă. 

IPJ Vrancea - 24 ianuarie, ora 11.13: În jurul orei 10.00, în municipiul Focșani,un autoturism a intrat în coliziune cu un gard, conducătorul auto fiind declarat decedat. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Focșani, s-a stabilit că un bărbat de 24 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un autoturism și ulterior cu gardul unui imobil.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul persoanei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, în cauză urmând să fie efectuată autopsia pentru stabilirea cauzei decesului.

Actualizare SAJ Vrancea - 24 ianuarie 2023, ora 11.29:  Astăzi, in jurul orei 10 30 echipajul SAJ Vrancea tip C2 cu medic a fost solicitat pentru un accident rutier pe str Alexandru Sahia Focșani.Un autoturism intrat într-un gard,o singură victimă, conducătorul auto, bărbat, inconștient. La accident se identifică o victimă în stop cardio respirator pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare fără rezultat, tânărul fiind declarat decedat. Cazul rămâne în atenția echipajului de poliție prezent la solicitare.

Actualizare - 24 ianuarie 2023 , ora 11:37, surse: Un cititor al Ziarului de Vrancea care locuiește în vecinătatea locului unde s-a produs accidentul a relatat redacției cotidianului nostru că a avut un dialog cu tatăl tânărului din Focșani decedat în tragicul accident produs în această dimineață. De la acesta ar fi aflat un amănunt cutremurător. Tânărul ar fi fost amânat recent de la efectuarea mai multor controale medicale pe care a solicitat să le efectueze la Spitalul Județean Focșani la un medic specialist cardiolog deoarece ar fi simțit că are probleme de sănătate în acest domeniu.Chiar și în cursul zilei de astăzi, tânărul ar fi urmat să se prezinte pentru un control la un medic cardiolog. Este de aceea foarte posibil ca accidentul și decesul să se fi produs pe fondul apariției unui infarct miocardic.  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.