Local

Tânăr de 23 de ani cu dosar penal după ce a avariat un autoturism. A condus o motocicletă neînmatriculată, fără a deține permis corespunzător

Ziarul de Vrancea
21 nov 2023 848 vizualizări

La data de 20 noiembrie, ora 16:55, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Goleşti au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că i-a fost spartă luneta autoturismului care se afla staţionat în comuna Garoafa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 23 de ani, din comuna Movilieni, județul Galați, care ar fi condus o motocicletă neînmatriculată și ar fi intrat în coliziune cu autoturismul staționat, rezultând spargerea lunetei acestuia.

Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul deținea permis de conducere care nu era corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

BULETIN DE PRESĂ  Nr. 395 din 21 noiembrie 2023

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.