Local

Tabăra Junior Ranger cu peste 150 de copii participanți, între iunie și august,2018, în Parcul Natural Putna Vrancea

Ziarul de Vrancea
3 iul 2018 998 vizualizări

”Peste 150 de copii participă în această vară la  programul Junior Ranger, derulat de colegii noștri de la Parcul Natural Putna Vrancea

Tabăra Junior Ranger se derulează între iunie și august, în serii de câte zece copii.

Micii rangeri învață de la specialiștii Romsilva să recunoască speciile de arbori, speciile din fauna parcului, activitățile curente ale specialiștilor parcului, inclusiv modul cum se monitorizează fauna din parc.

De asemenea, copii participă la drumeții prin parc, putând să observe singuri fauna din parc.

Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva derulează numeroase proiecte de Educație Forestieră, la nivelul fiecărei Direcții Silvice și administrațiilor parcurilor naționale și natural existând parteneriate cu școli și grădinițe, elevii fiind implicați în activități teoretice și practice, acțiuni de împădurire sau drumeții, prin care învață rolul unei păduri, dar și modul cum se îngrijește și se protejează o pădure.

Parcul Natural Putna Vrancea este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva. Este situat în sud-estul țării, în județul #Vrancea, și are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 33.600 de hectare sunt #păduri”-Regia Nationala a Padurilor - Romsilva-contul de facebook


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.