Statistici oficiale: Salariile vrâncenilor sunt mai mici de la o lună la alta
Salariul mediu net din Vrancea este cel mai mic din toate județele din regiunea Sud Est, care mai cuprinde județele Buzău, Brăila, Constanța, Galați și Tulcea. Județul nostru a ajuns chiar mai rău decât Tulcea, considerat cel mai sărac din regiune.
Conform ultimelor date actualizate de pe aplicația Statistici România, coordonată de Institutul Național de Statistică, din luna mai, salariul mediu net în județul Vrancea este de 2.719 lei. Valoarea acestuia este umflată de salariile din sistemul bugetar, Consiliul Județean, primării, instituții publice etc., unde media se situează în jurul la 3.500 – 4.000 de lei.
Astfel, cu un salariu mediu net de 2.719 lei, Vrancea se situează pe locul 37, din 41 de județe plus capitala București și pe ultimul loc în Regiunea Sud-Est.
Cel mai bine, în regiunea Sud-Est se câștigă în județul Galați, conform statisticii. În județele din Regiunea noastră, salariul mediu net înregistrează următoarele date: Vrancea – 2.719 lei, pe locul 37, Brăila – 2.730 de lei, pe locul 36 la nivelul întregii țări, Buzău – 2.821 lei, pe locul 27, Constanța – 3.119 lei, pe locul 15, Tulcea – 3.132 lei, pe locul 14 și Galați 3.246 lei, pe locul 10.
Conform statisticilor, valoarea salariului mediu net din Vrancea se situează sub media pe țară, de 3.054 de lei.
Unde sunt cele mai mari și cele mai mici salarii din România
Mai rău decât vrâncenii, la nivelul întregii țări, stau vecinii noștri din Covasna – 2.710 lei, Bistrița- Năsăud – 2.658 lei, Maramureș, 2.645 lei, Harghita, 2.630 de lei și Teleorman 2.613 lei.
Pe de altă parte, trebuie spus că cel mai mare salariu mediu brut din România se plătește în București, 4.073 de lei, urmat de județul Cluj cu 3.816 lei, Sibiu cu 3.333, Timiș cu 3.234 lei și Iași cu 3.133 lei.
Salariul mediu net scade de la o lună la alta
Salariul mediu net din Vrancea este în scădere și comparativ cu lunile trecute. Conform acelorași surse, în luna aprilie, salariul mediu net în Vrancea era de 2.763 de lei, iar luna martie, era de 2.742 de lei.
În schimb, salariul mediu net în Vrancea a crescut în raport cu aceeași lună a anului trecut. Dacă în mai 2020, acesta atingea 2.558 de lei, anul acesta a ajuns, așa cum am arătat mai sus la 2.719 lei.
Această majorare nu se datorează, însă, creșterii economiei locale, ci HG nr. 4/2021, adoptat de Guvernul Cîțu în luna ianuarie. Actul normativ a majorat salariul minim de la 2.230 de lei, cât era în 2020 la 2.300 de lei pentru acest an.
Scade și numărul salariaților
Conform acelorași statistici, numărul de angajați înregistrați în județul Vrancea, la nivelul lunii mai este de 60.309 persoane. Este în scădere față de luna precedentă, când au fost înregistrați 60.761 de angajați, dar în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, luna mai, când numărul angajaților a fost de 59.873 de persoane.
Ca număr de salariați, Vrancea se situează pe penultimul loc din regiune, înainte de Tulcea, unde au fost înregistrați 47.775 de salariați.
Numărul șomerilor înregistrați oficial în Vrancea, la nivelul lunii mai, reprezintă aproape 10% din numărul salariaților. Este vorba despre 5.824 de persoane care nu lucrează oficial.














