Local

Spre știința vrâncenilor: Arderea deșeurilor va fi pedepsită cu închisoarea. O afacere bănoasă sub privirile îngăduitoare ale GM

Ionel Sclavone
28 mar 2022 4814 vizualizări

Persoanele care dau foc la deșeuri vor risca o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani sau amendă. Măsura este menită să reducă poluarea rezultată din arderea deșeurilor și eliberarea substanțelor nocive în atmosferă.

În prezent, în județul Vrancea, Garda de Mediu privește cu multă îngăduință pe cei care ard ilegal deșeuri. Deși există mai multe sesizări cu privire la astfel de cazuri, oficialii instituției se comportă precum „pisicile cu clopoței”. Își anunță controalele din vreme astfel încât cei vizați, de regulă afaceriști cu spate politic, să-și pună la adăpost afacerile. Cazul de la Slobozia Ciorăști, semnalat acum câtva timp de Ziarul de Vrancea este elocvent în acest sens.

Autoritățile de mediu pregătesc un act normativ în baza căruia arderea oricărui tip de deșeuri să poată fi pedepsită cu închisoarea de până la cinci ani. Noua prevedere legislativă va introduce în OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor prevederea conform căreia este interzisă nu doar incendierea deșeurilor, mențiune deja prezentă, dar și a substanțelor sau obiectelor. Documentul face referire și la arderea miriștilor, turbăriilor, lizierelor de pădure, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

În prezent, legea stabilește că arderea deșeurilor poate aduce persoanelor fizice amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 lei, iar persoanelor juridice între 50.000 și 70.000 lei.

Noul proiect va defini „abandonarea” în contextul gestionării deșeurilor, respectiv aruncarea deșeurilor, substanțelor sau obiectelor în alte locuri sau spații decât cele special amenajate pentru colectarea și tratarea acestora. În această prevedere va intra inclusiv îngroparea gunoiului în locul depozitării sau orice altă acțiune care împiedică gestionarea deșeurilor.

Astfel, abandonarea deșeurilor va fi sancționată cu aceleași amenzi ca și în cazul arderii lor.

Pe de altă parte, la sfârșitul lunii decembrie, a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă ce viza, printre altele, pedepse mai aspre pentru cei care dădeau foc la deșeuri sau substanțe periculoase. Pedeapsa propusă de inițiatorii propunerii era cuprinsă între șase luni și trei ani de închisoare.

Arderea ilegală a deșeurilor, o afacere bănoasă

Arderea deșeurilor a devenit o afacere extrem de profitabilă în mai multe zone ale țării, în special în mediul rural. În cele mai multe cazuri, deșeurile sunt aduse cu camioanele din import și sunt incendiate contracost. În multe cazuri, autoritățile de mediu închid ochii, mai ales că în spatele acestor afaceri stau oameni cu influență politică.

Cei care se ocupă cu acest tip de activitate dau foc deșeurilor, fără să țină cont de substanțele toxice care se răspândesc în atmosferă, iar apoi colecteză resturile de metal rezultate și le vând centrelor specializate.

Toate acestea se întâmplă sub privirea îngăduitoare a autorităților de mediu care privesc în altă parte.

Arderi ilegale de deșeuri la Slobozia Ciorăști

La începutul lunii februarie, un cititor al Ziarului de Vrancea a sesizat faptul că în satul Armeni, comuna Slobozia Ciorăști, în apropierea bisericii, o societate comercială depozitează și incendiază deșeuri în mod constant. Cazul a fost sesizat și la Garda de Mediu, al cărei director a anunțat că va prezenta concluziile publice ale controlului pe care îl va face.

„«Gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului, fără a genera riscuri pentru apă, aer, sol, faună sau floră, fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosului, fără a afecta negativ peisajul.» Articolul menționat mai sus este încălcat în satul Armeni, comuna Slobozia Ciorăști, județul Vrancea, unde, în incinta localității, la capătul străzii principale, în imediata vecinatate a bisericii, o societate comercială depozitează si arde deșeuri în mod constant și ilegal, ceea ce produce fum toxic, aer irespirabil și probleme respiratorii. Nu este o situație punctuală. Atașăm fotografii. A fost anunțată Garda de Mediu Vrancea”, a transmis cititorul.

Garda de mediu, pisica cu clopoței

Comisarul șef la Comisaritului Județean Vrancea al Gărzii de Mediu, Aurel Cristian, a confirmat pentru Ziarul de Vrancea că a primit sesizarea și că o echipă a instituției va efectua controlul la fața locului.

În loc să trimită inspectorii de mediu să facă cercetări, mai întâi, comisarul șef Aurel Cristian și-a anunțat public intențiile, dându-le posibilitatea celor care încălcau legea să se pună la adăpost.

Conform surselor noastre, în cauză ar fi implicat un important afacerist local cu conexiuni în PSD. Iar acest lucru a pus frână anchetei Gărzii de Mediu Vrancea.

De altfel, a trecut mai bine de o lună de la această sesizare, Aurel Cristian și Garda de Mediu nu s-au ținut de cuvânt. Nu s-a mai auzit nimic despre controlul la firma din Slobozia Ciorăști și, cu atât mai puțin despre concluzii.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.