Local

Spirit civic la Focșani: Un polițist aflat în timpul liber a intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la un taxi

Ziarul de Vrancea
15 apr 2025 2177 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:hotnews.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:hotnews.ro

 Un gest de curaj și spirit civic a fost surprins luni seară, în plin centrul municipiului Focșani, pe Bulevardul Independenței. Un autoturism de tip taxi a fost cuprins de flăcări în mers, în zona compartimentului motor, stârnind panică printre trecători și participanți la trafic.Incidentul s-a petrecut luni 14 aprilie 2025 în jurul orei 18:00, când șoferul taxiului a observat fumul ieșind de sub capotă. A oprit imediat vehiculul și a cerut ajutor celor din jur, într-un efort disperat de a limita proporțiile incendiului.

Unul dintre cei care nu au rămas indiferenți a fost Vlăduț Nistororiu, polițist în cadrul IPJ Vrancea, aflat întâmplător în trafic, în timpul liber. Fără să stea pe gânduri, agentul a acționat prompt: a sunat la 112, a oprit mașina personală și a intervenit cu propriul extinctor pentru a stinge flăcările.

Intervenția lui nu a rămas singulară. Un alt șofer, aflat în zonă, i-a oferit polițistului două bidoane cu apă, după ce extinctorul s-a golit. De asemenea, o doamnă care îl cunoștea pe taximetrist s-a alăturat eforturilor, contribuind și ea la stingerea incendiului.

Datorită reacției rapide și colaborării dintre cetățeni, focul a fost stins înainte ca acesta să se extindă și să provoace pagube mai mari sau victime.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au transmis felicitări colegului lor pentru intervenția curajoasă și profesionalismul de care a dat dovadă, evidențiind spiritul civic ca exemplu de urmat pentru întreaga comunitate.

„Felicităm implicarea deosebită a colegului nostru pentru profesionalismul și spiritul civic demonstrate, precum și pe toți cei care au ales să nu rămână indiferenți și au contribuit la evitarea unei situații de pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, într-o informare transmisă luni dimineață, la ora 9:25.

Un episod care demonstrează, încă o dată, cât de important este ca membrii comunității să se sprijine unii pe alții în momente critice. Un polițist, câțiva cetățeni, o clipă de decizie – și un posibil dezastru evitat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.