Local

Sistem de management al calității și performanței, implementat la nivelul Consiliului Județean Vrancea

Ziarul de Vrancea
4 mai 2022 874 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea face cunoscut public faptul că Unitatea Administrativ Teritorială(UAT) Judeţul Vrancea implementează un nou proiect, în vederea creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor.

Contractul de finanțare pentru „Sistem de management al calității și performanței implementat la nivelul Consiliului Județean Vrancea” a fost semnat în data de 19 aprilie 2022, proiectul fiind finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară ”Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente”, Operațiunea ”Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.

Obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea capacității administrative a UAT Județul Vrancea pentru susținerea unui management calitativ și performant prin implementarea și utilizarea sistemului unitar de management al calității și performanței CAF (cadrul comun de autoevaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice), în concordanță cu planul de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorități și instituții publice 2014-2020.

Rezultatele care vor fi obținute în urma implementării proiectului sunt:

- Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de către Consiliul Județean Vrancea;

- Instruirea specifică a personalului Consiliului Județean Vrancea pentru implementarea sistemului de management al calității;

- Reducerea sarcinilor administrative pentru utilizatorii de servicii publice și apropierea de cetățean și mediul de afaceri.

Valoarea totală a proiectului este de 605.115 lei, din care cofinanțarea CJ Vrancea este de  12.102 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, respectiv până în data de 19 iunie 2023.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.