Local

Sinecuriștii din conducerea ENET Focșani, responsabili pentru situația economică dezastruoasă

Ionel Sclavone
26 sep 2019 4680 vizualizări

Cauzele care au adus ENET în pragul dezastrului sunt multe, începând cu datoriile istorice, imense, serviciile scumpe și proaste, absența unui plan de redresare realist, o politică de dezvoltare greșită ce urmărește menținerea în funcțiune a societății cu orice cost, inclusiv cu sacrificarea confortului focșănenilor și sfârșind cu lipsa de competență și viziune a conducerii, numită pe criterii de clientelism. În Consiliul de Administrație al societății subordonate municipalității și-au găsit loc un profesor, un notar, un specialist în stingerea incendiilor sau tehnicieni pensionari din aviație. Pe toți îi leagă adeziunea sau simpatia față de PSD.

Consiliul de Administrație (CA) al unei organizații este un organ de conducere care-i stabilește direcția generală strategică, selectează și evaluează performanțele directorului executiv, monitorizează situația financiară, aprobă deciziile importante și bugetele anuale, informează acționarii în legătură cu performanțele.

Consiliul de Administrație al ENET este desemnat de Consiliul Local. Selecția membrilor este asigurată de o firmă specializată. Consiliul Local aprobă numele propuse care, foarte ciudat, coincid cu cele ale unor membri și simpatizanți PSD ori aliați politici.

La ENET și-au găsit un locșor bine remunerat persoane a căror „pricepere“ este atestată de adeziunea la PSD și mai puțin de rezultatele obținute în activitatea zilnică: un profesor - Nicolae Milanovici, un specialist în stingerea incendiilor - Valentin Marius Gheorghe, un fost tehnician de aviație, sinecurist de profesie, Gabriel Derderian, un notar public, Geany Doru Bălan, un inginer mecanic, Manole Merchea - director general și un fost inginer electrician, Ștefan Frâncu.

Grav este că în ciuda a ceea ce vedem toți, colapsul ENET, Consiliul de Administrație prezintă rezultatele economice astfel ca să dea impresia că directorul general își atinge obiectivele și merită salariul și bonusurile de performanță. Motivul este simplu: îndemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație al ENET sunt calculate ca procent din veniturile pe care le încasează directorul general. Cu cât câștigul său este mai mare, cresc și sumele lor.

Câștigurile pe care le obțin membrii CA nu sunt deloc de lepădat. Directorul general Manole Merchea încasează, conform declarației de avere, 100.447 lei pe an. La rândul lor, membrii CA primesc o îndemnizație anuală de 15.588 lei adică, în jur de 1.300 de lei pe lună.

Președintele CA își probează expertiza cu un atestat de fochist

Nicolae Milanovici este cel mai vechi membu al CA ENET, din 2010. Conform CV-ului, a absolvit în 2005 o facultate particulară de drept – la Universitatea Română de Științe și Arte Gheorghe Cristea și în 2007 un master în Ecoturism și Protecția Mediului, la Universitatea Ecologică. Își desfășoară activitatea ca institutor la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”. În vârstă de 63 de ani, Milanovici nu a considerat necesar să-și treacă în CV studiile ori domeniile în care a activat înainte de a intra în învățământ.

Expertiza în domeniul termo-energetic îi este asigurată de un petic de hârtie pe care îl deține de vreo 12 ani – autorizația de fochist.

Gabriel Derderian, sinecuristul de profesie

Gabriel Derderian este un vechi activist PSD foarte implicat în acțiunile partidului. Înainte de 1989 a lucrat ca tehnician în aviația militară. După ce s-a pensionat și-a încercat norocul în afaceri și în politică, activând ca consilier județean. La 53 de ani a absolvit, o facultate de științe juridice și administrative ceea ce i-a dat dreptul să lucreze ca jurist și director executiv în cadrul unei firme care se ocupă cu vânzarea buteliilori, Hyppo Gas SRL.

Derderian este tipul clasic de sinecurist. De-a lungul anilor a ocupat funcții în instituți publice a căror activitate nu are nici o legătură cu domeniul în care s-a pregătit și a activat, aviația militară și distribuția de butelii. A fost secretar al Comisiei de Urbanism și Amenajare a Teritoriului în Primăra Focșani, membru în consiliile de administrație la ENET și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, consilier personal al șefului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, George Băeșu,sau consilier cabinet secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.

Merchea, „specialistul“ recomandat de carnetul de partid

Despre Manole Merchea, actualul director general al ENET SA, nu se poate spune că ar fi vreun specialist în termoficare, în management sau în rezolvarea crizelor. Deși, conform propriului CV, am fi tentați să credem că Manole Merchea are o vastă experiență în management, lucrurile nu stau chiar așa.

Mai curând, la fel ca și Gabriel Derderian, Manole Merchea este un sinecurist de profesie care și-a construit cariera pe relațiile politice. Mulți ani el a activat în PNL, unde a ocupat diverse funcții, după care a migrat la Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu. Ulterior a revenit în PNL iar după destrămarea USL, alianța dintre PSD și PNL, s-a aciuat, desi nu cu adeziune semnată, pe lângă PSD.

În epoca USL, Manole Merchea a fost desemnat la propunerea PNL, condus atunci de Nini Săpunaru, dar cu acordul PSD, în funcția de director general la ENET SA, societate aflată în dificultate financiară.

Până să ajungă în conducerea furnizorului de energie termic,  Merchea a mai fost director comercial la Vinicola SA Focșani, director general la Diversis SA, ambele firme de stat, subprefect, șef la ADS Vrancea și inspector guvernamental.

Pentru diverse perioade a mai activat și la conducerea unor firme private însă nu a înregistrat performanțe notabile. Dacă ar fi făcut-o, cu siguranță am fi aflat.

Notarul, pompierul amator și termoficarea

Geany Doru Bălan este unul dintre juriștii promovați de PSD în funcții publice. A lucrat în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, la Primăria Focșani iar pentru câteva luni, în 2008, a fost și deputat de Vrancea. Din 2012 s-a reorientat spre o meserie mult mai băînoasă, devenind notar public. Este unul dintre activiștii de bază ai PSD care se implică în mai toate campaniile electorale ale partidului.

Valentin Marius Gheorghe lucrează la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție subordonată Consiliului Județean. A absolvit o facultate de drept dar lucrează ca responsabil pe linie de prevenirea și stingerea incendiilor, un fel de pompier.

Pensionarul Ștefan Frâncu este cam singurul membru al CA ENET despre care se poate spune că are expertiza necesară  asigurării conducerii ENET, în special pe parte de producție a energiei electrice. Ștefan Frâncu este inginer electrician și, în trecut, a ocupat funcția de director al Electrica Focșani.

ENET are nevoie de o conducere eficientă

Deși ENET se află într-o criză profundă, Consiliul Local nu pare interesat să propună, la conducere, o echipă de profesioniști, cu expertiză, capabili să adopte măsurile necesare redresării. Atât directorul general Manole Merchea, primarul Cristi Misăilă și majoritatea PSD din Consiliul Local țin sub tăcere informațiile despre situația economică a societății și evită să supună dezbaterii publice, serioase, problemele cu care se confruntă ENET și care privesc pe toți locuitorii municipiului Focșani, plătitori de taxe și impozite.(Ionel Sclavone)

Citiți și:Angajații ENET muncesc fără să fie plătiți. Ce restanțe are societatea de termoficare

SC ENET SA Focşani se află într-o situaţie aproape fără ieşire. Lăsată de furnizorul de gaze fără combustibilul necesar funcţionării centralei, din cauza datoriilor de peste 14,5 milioane de lei, lucru care afectează de două săptămâni populaţia oraşului, nevoită să se spele la lighean, societatea de termoficare are acum datorii şi faţă de proprii angajaţi. De aproape două luni, cei 300 de angajaţi nu şi-au mai primit salariile, iar oamenii au ajuns la limita răbdării. „În fiecare zi ne întrebăm unul pe altul dacă s-a mai aflat ceva de salariile noastre. Trei colegi s-au dus deja să se angajeze la spital, pentru că erau libere acolo nişte posturi la centrala termică. Nimeni nu ştie nimic, suntem disperaţi”, ne-a spus un muncitor de la ENET.

Conducerea societăţii ridică din umeri şi stă cu mâna întinsă la Primărie şi la Guvern, în speranţa că se vor obţine ceva fonduri în contul subvenţiei, dar nu ştie ce este prioritar: salariile angajaţilor sau plata datoriei către furnizorul de gaze, mai ales că se apropie sezonul rece şi există posibilitatea ca, după apa caldă, să lipsească şi căldura în apartamentele racordate la sistemul centralizat. Între timp, ENET a amânat şi încărcarea instalaţiilor cu apă, aşa cum se face în fiecare an înainte de venirea sezonului rece, pentru că acest lucru presupune încălzirea apei, adică agentul termic, ceea ce este imposibil la această oră.

Text informații:vrancea24.ro

Citiți și:ENET se duce încet dar, sigur: Focșănenii, obligați să-și sacrifice confortul ca să țină dinozaurul în viață


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.