Local

Sindicatele au pârât la Prefectură  UAT-urile din Vrancea, care nu decontează naveta cadrelor didactice

Ziarul de Vrancea
28 sep 2018 1050 vizualizări

În  ultima ședință de dialog social desfășurată la Prefectura Vrancea au fost făcute publice numele mai multor Unități Administrativ Teritoriale(UAT) din județ care nu decontează naveta cadrelor didactice așa cum prevede legea în vigoare.

Sindicatele vrâncene din învățământ  au solicitat  vineri 28.09.2018 în ședința Comisiei pentru Dialog Social de la Prefectură,primarilor din unele Unități Administrativ Teritoriale(UAT) din județ,să includă în bugetele locale și banii necesari pentru decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar. Doleanța  fost fost prezentată de reprezentantul Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea

Concret sindicaliștii au precizat că din situațiile lor  la nivelul județului Vrancea, sunt mai multe localități unde sunt întârzieri chiar și de trei ani la decontarea cheltuielilor cu naveta. Între  UAT-urile  care nu au decontat aceste cheltuieli se află conform datelor przentate  în ședința Comisiei pentru Dialog Social de la Prefectură de sindicate menționate: Mărășești – din februarie 2017, Bârsești – din septembrie 2017, Boghești – din ianuarie 2018, Tănăsoaia – din septembrie 2015, Golești – din septembrie 2015, Suraia – din mai 2018, Andreiașu – din septembrie 2017, Vrâncioaia – din ianuarie 2018, Slobozia Bradului – din ianuarie 2018.

Există prevedere legală,conform HG 569 din 2015, pentru decontarea acestor cheltuieli, iar autoritățile locale trebuie să prevadă banii în bugetul local, au reprezentanții SLI,  în ședința Comisiei pentru Dialog Social de la Prefectura Vrancea:. „Sumele destinate navetei beneficiarilor se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale și din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale”.Drept urmare , reprezentanții sindicatului din învățământ,  au cerut Instituției Prefectului județului Vranceaca, la stabilirea bugetelor pentru 2019, autoritățile locale să prevadă acești bani pentru decontarea cheltuielilor cu naveta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.