Local

Sinagoga Evreiască din Focșani

Daniel Muşat-Mureşanu
28 nov 2019 3075 vizualizări

Mi se întâmplă destul de des să trec pe strada Oituz din Focșani. Această stradă se află în imediata vecinătate a strazii Mare a Unirii unde locuiesc.

De câte ori mă îndrept spre zona teatru, observ o clădire cu o arhitectură aparte. Această construcție, un adevărat templu este situat la adresa din strada Oituz nr. 4. Plimbându-mi pașii prin acea zonă, cineva parcă mă îndeamnă să mă opresc puțin și sa contemplez pentru câteva momente clădirea din fața mea. Nimic nu mă face să rămân pe loc, niciun glas nu îmi poruncește să mă opresc din drum, dar...un instinct interior îmi dictează că trebuie să rămân puțin în loc. Mă opresc automat, închid ochii și încerc să îmi inchipui ce oameni s-au perindat prin acel Lăcaș de-a lungul timpului, ce amintiri or fi lăsat, ce istorie ascunde fiecare ființă care ani buni a trecut pragul acelui templu. De fapt, nu este un templu. Este locul care a aparținut și încă aparține unei comunități, care în urmă cu peste 50 - 60 de ani era puternică și dezvoltată în bătrânul Focșani. O comunitate care și-a lăsat amprenta peste oraș datorită civilizației, culturii, a felului de a se comporta exemplar, niște oameni care au făcut mult comerț pe aceste locuri, fapt ce a dus la prosperitate, oameni care au slujit medicina și au deschis cabinete particulare și spițerii unde găseai tot felul de medicamente și unde farmacistul te întâmpina cu zâmbetul pe buze, îți cerea rețeta și după ce o studia câteva clipe, îți spunea bucuros că îți prepară medicamentul sau crema și a doua zi puteai veni să o iei. Ei bine, acesti oameni minunați care au lăsat Focșaniului amintiri frumoase, au aparținut comunității evreiești.

Clădirea sacră ridicată pe strada Oituz nr. 4, încă de prin anii 1800 este Sinagoga Evreiască și are un trecut foarte misterios și interesant pentru mine. De câte ori trec pe acolo, am senzația că într-o altă lume am trăit printre acei oameni, le-am cunoscut obiceiurile și parcă acum mă roagă să pomenesc ceva și despre ei. Evreii, după știința mea, erau niște oameni foarte inteligenți, ascuțiți la minte, care se ocupau în mare parte cu negoțul, având multe prăvălii particulare pline cu de toate. Bunătățile erau aduse chiar din Israel. Erau printre ei și mulți doctori, profesori, farmaciști sau avocați care reprezentau cu succes orașul Focșani. Din păcate, negura vremii a șters o parte din amprenta evreilor și încet-încet se sting amintirile lăsate de această comunitate. Se pare că...de mult, existau vreo cinci Sinagogi Evreiești în Focșani care aparțineau diferitelor bresle de meseriași. Fiecare breaslă avea Sinagoga ei, dar cea situată în strada Oituz era cea mai mare. Poate și din acest motiv ea a rămas și astăzi în picioare. Se pare că nici comuniștii nu au reușit să distrugă această Sinagogă, un adevărat simbol evreiesc pentru focșăneni.

Din nefericire, dictatura comunistă a reușit încet, dar sigur să facă ca majoritatea cetățenilor evrei să părăsească Focșaniul și să revină pe pământurile lor natale din Haifa, Jaffa sau alte ținuturi ce aparțin evreilor. Dacă alții au ales să rămână în Focșani, numărul acestora este din ce în ce mai mic, urmând ca în câțiva ani să rămână doar amintirea lor, deoarece au o vârstă înaintată. Locul unde este amplasată Sinagoga, este un loc liniștit, fapt ce face să adâncească și mai mult misterul acestui Lăcaș de Cult. Îmi imaginez cum în urmă cu mulți ani, oameni civilizați se adunau în Sinagogă, cântau și se rugau pentru liniștea sufletului lor sau iertarea păcatelor celor apropiați, plecați la cer. Parcă văd, prin vechea mahala din strada Oituz, cum pe trotuarele înguste, evreii veneau la Sinagogă pentru a se ruga în stilul lor. Copii îmbrăcați frumos alături de părinți și bunici, tineri cu straie de sărbătoare se adunau în acel loc în zile de sărbătoare. Copii purtau șepci pe cap, hăinuțe din material bun cu vestuțe închise în trei nasturi, pantaloni pană cu ciorapi ce acopereau glezna, iar în picioare purtau bocăncei cu talpă groasă, legați în șireturi și frumos lustuiți. Dacă era iarnă și era ger, la gât purtau fulare lungi din lână, iar în mâini aveau mănuși croșetate de bunicile lor. Am avut bucuria să simt mult mai aproape misterul Sinagogii atunci când am pășit pentru prima dată pragul ei. Este o construcție foarte frumosă dar veche. Este atât de veche încât se află într-o stare avansată de degradare. În sala mare se află multe cărți vechi și bănci din lemn care ascund multe amintiri. Etajul este prevăzut cu multe scaune, unde membrii comunității participau la slujibe. După numărul locurilor de care dispune Sinagoga, îmi dau seama ușor că și populația comunității evreiești din Focșani era destul de numeroasă. Mi-aș fi dorit sincer, ca și astăzi numărul lor să fie la fel de mare și să îi pot urmări cum vin la adunare, să stau de vorbă cu ei și să aflu din tainele culturilor. Viața lor rămâne un mister. Calea de acces în Sinagogă se face de zeci de ani, prin ușa centrală, construită din lemn care este vopsită în culoarea maro. În stânga și în dreapta ușii centrale, se află două căi de acces simetrice puțin mai înguste, vopsite tot în maro. Cum pătrunzi în Lăcașul de Cult, dintr-un hol intri într-o încăpere care face intrarea în Sinagoga propriu-zisă, acolo unde se țineau slujbele și unde astăzi se mai întâlnesc membrii comunității.

Se mai întâlnesc, dar...ce-i drept, în număr mult mai mic. Dumnealor păstrează cu sfințenie și în prezent datinile și obiceiurile străvechi. Nu trece eveniment deosebit, fără ca puținii membrii ai comunității să nu se întâlnescă, să serbeze și să marcheze acel eveniment așa cum făceau și înaintașii lor. Aceste lucruri încă mai sunt posibile datorită inimosului domn Mircea Rond. Pe dumnealui am avut ocazia să îl cunosc personal și să-mi dau seama cât de sufletist este. De câte ori mă întâlnesc cu dânsul, îmi adresează invitația să trec pe la Sinagogă. Chiar am reușit să îl vizitez de două ori și să am satisfacția, să ating și să miros istoria. O istorie care a marcat Focșaniul vechi. Lucurile pe care le-am observat în cele două vizite scurte, mi-au plăcut foarte mult. Am avut ocazia să văd cum domnul Mircea Rond primea un grup de elevi de la liceul Pedagogic și le povestea cu mult drag istoria acelui loc. La sfârșitul vizitei, dânsul le-a împărțit elevilor caiete și pliante. Atunci mi-am adus aminte cum obișnuiau să facă și vechii negustori. Nu plecai din prăvălia lor cu mâna goală. Chiar dacă nu cumpărai nimic, ei îți ofereau o mică atenție, un suvenir tocmai pentru a te face să mai revii. Copil fiind, intrând cu bunica într-o prăvălie evreiască de pe strada Mare a Unirii, un negustor mi-a dat o bucată de zahăr candel, sub formă de cristal alb, si în interiorul căruia se putea observa un fitil. Mi-a rămas și acum în gură, gustul dulce de zahăr candel, care se topea încet atunci când îl consumai. Domnul Mircea Rond, mi-a întărit convingerea cât de ospitalieri erau evreii. Tot dânsul face demersuri pentru a obține fondurile necesare consolidării clădirii. Cu amărăciune îmi povește de câte ori ne întâlnim că nu poate să adune în Sinagogă, mai mult de 20 de suflete, clădirea nu prezintă siguranță și... pe bună dreptate, reprezentanții legali interzic acest lucru. Este nevoie de mulți bani pentru ca ea să reziste și să fie reparată. Lângă această construcție minunată locuiește unul dintre frații Stoenescu, un alt negustor din garda celor vechi. Dânsul este vechiul patisier al focșănenilor, unde poți servi ca pe vremuri și acum, cele mai gustoase plăcinte umplute cu brânză, mere, și carne, dar și alte specialități: Cozonaci, mucenici de 9 Martie. Prăvălia dumnealui se numește “Capșa” și este situată în mijlocul Pieței. Domnul Stoenescu, de câte ori are ocazia, donează pentru diferite acte caritabile, însă singur nu reușește să acopere toate nevoile. Totuși domnul Rond, speră ca într-o bună zi va reuși să înceapă lucrările de reparații, care ar reda clădirii strălucirea de altădată și nu ar mai avea emoții atunci când pământul se cutremură din adâncuri și ar putea dărâma Sinagoga. Am avut bucuria să cunosc câte ceva din viața evreilor. Datorită unei doamne care mi-a fost vecină de scară în bloc și care se numea Waissman Toni, am avut ocazia să cunosc câte ceva din viața și cultura acestora. Mă îndrăgea foarte mult atât pe mine cât și pe mama. Îmi pare rău însă, că nu am reușit să o cunosc decât spre apusul vieții atunci când se deplasa foarte greu. De câte ori se oprea mama la dânsa să îi lase câte o pâine, ori să o întrebe de sănătate, doamna Toni mă mângâia pe creștet și mă îndemna să învăț. S-a stins la începutul anilor "80 pe patul unui azil la vârsta de 88 de ani, cu gustul amar în suflet că nu a reușit în ultimii ani de viață să meargă la slujbele și adunările de la Sinagoga situată în strada Oituz nr. 4.

Primul meu prieten evreu, a fost un copil de acceași vârstă cu mine. Era un băiețel blond și locuia cu părinții săi în același imobil situat pe strada Greva de la Grivița, nr. 20. În anul 1968, m-am despărțit de prietenul meu de joacă nemaivăzându-l nici în ziua de astăzi. Îmi amintesc de acea zi de vară când a plecat cu părinții săi în Israel. Se numea Heșcovici și a fost cel mai bun prieten al meu din acea perioadă. În ziua în care a părăsit Focșaniul vechi și locuința aparținând bisericii păstorită de părintele Dumbravă, unde locuiam mai multe familii cu chirie, când m-am trezit din somnul de după-amiază, mama mi-a spus că familia Heșcovici a plecat definitiv din țară. Dictatura comunistă le-a dat voie să plece. A fost o zi tristă pentru mine și îmi amintesc cu nostalgie că mi-au curs lacrimi pe obraji auzind că nu îmi voi mai vedea prietenul de joacă. Aș fi bucuros să îl reîntâlnesc, să aflu ceva despre el, să știu ce a făcut în acești peste 50 de ani.

În locul său, la scurt timp, s-a mutat "nea Fani Frizeru" despre care vă povesteam că lucra la frizeria "Ciufulici" și cu al cărui fiu, Liviu, m-am împrietenit foarte repede. Evreii au fost oameni serioși, foarte bine pregătiți, iar o parte din amintirea lor a rămas și în vremurile noastre pe meleagurile Focșaniului, în adâncul pământului de la ieșirea din oral spre crângul Petrești. Undeva, pe partea stângă se află cimitirul evreiesc, cimitir în care se odihnesc osemintele vechilor negustori, profesori, avocați, doctori, farmaciști sau oameni de rând. Sunt evrei care nu au părăsit orașul, nu au plecat pe alte pământuri, dar au ales să rămână până la ultima respirație în Focșani, orașul unde și-au trăit viața, au avut copii, au suferit și au scris istorie. Acolo se odihnește și Ioji Lupovici, fost coleg cu soția mea, șeful serviciului aprovizionare din cadrul Vinexport de peste linie (așa cum îl știau toți focșănenii). Îmi povestea soția despre domnul Lupovici că era un om foarte conștiincios, care muncea multe ore peste program. A muncit atât de mult, încât și-a neglijat sănătatea, lucrând aproape până la ultimele clipe ale vieții, când regretatul doctor chirurg Cubolteanu l-a operat și a anunțat familia că nu poate face nimic pentru dumnealui. A rămas soția, doamna Rodica Lupovici, care astăzi a ajuns la o vârstă respectabilă. De la un alt bun prieten, Corneliu Landau, ceva mai în vârstă decât mine și stabilit din anii adolescenței la Haiffa, am aflat că lângă Sinagogă, funcționa prin anii "50 o fabrică de îmbuteliat sifoane. De câte ori trecea domnul Landau pe lângă Sinagogă să se roage împreună cu tatăl său, rămânea mirat de felul cum muncitorii îmbuteliau sifoanele. Timpuri vechi, amintiri frumoase care rămân veșnic vii în memoria mea. Pentru tot ce a făcut bun comunitatea evreiască, în dezvoltarea Focșaniului vechi, prin aceste rânduri sărace, raportate la faptele dumnealor, le sunt recunoscător, îi pomenesc și mă rog pentru odihna lor veșnică. Iar celor care sunt în viață, le doresc ani lungi și sănătoși.

Daniel Mușat- Mureșanu

Fragment din cartea "Strada Mare a Unirii, colt cu Republicii"

P.S1-Cartea "Strada Mare a Unirii, colt cu Republicii" a colaboratorului ZdV , Daniel Mușat Mureșanu ,a apărut la editura ”Salonul Literar” și a fost lansată pe 10 iunie 2018 la  Târgul de carte Focșani 2018.

P.S 2-În momentul de față (noiembrie 2019) am constatat cu multă bucurie că Sinagoga despre care am scris, a intrat într-un proces complex de reabilitare!

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.