Local

Siguranța elevilor, una dintre prioritățile polițiștilor vrânceni

Ziarul de Vrancea
4 mai 2023 750 vizualizări

În data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au desfășurat activități educativ-preventive în două unități de învățământ de pe raza de competență.

Activitățile au vizat desfășurarea de activități interactive pe linie de prevenire a violenței fizice și psihologice, de educație rutieră, dar și siguranță online.

Activitățile au fost desfășurate în municipiul Adjud și comuna Păunești, beneficiarii acestor activități fiind aproximativ 120 de elevi.

Elevilor le-a fost expus faptul că bullyingul are consecințe negative majore asupra stării emoționale a minorilor,  constituind un factor de vulnerabilitate care poate afecta starea de sănătate psihică a viitorului adult și poate crește riscul apariției unor probleme precum depresia sau anxietatea.

Totodată, elevilor le-au fost transmise sfaturi și recomandări în ceea ce privește modul de traversare a străzii, respectarea regulilor de circulație sau deplasarea de acasă către școală, pentru prevenirea implicării lor în evenimentele rutiere.

Elevii au fost interesați și receptivi la mesajele și recomandările polițiștilor, context în care au formulat întrebări, având loc discuții libere pe aceste teme.

Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului, în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, iar prin intermediul desfășurării unor astfel de activități, polițiștii își propun ca elevii să conștientizeze nu numai faptul că violența, în unitățile de învățământ sau în afara acestora, este interzisă și pedepsită conform legii, dar și faptul că efectele violenței pot fi foarte grave și le pot influența în mod negativ viața, chiar și atunci când vor deveni adulți.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.