Local

Amendă de 75 000 lei pentru două firme care aveau balastiere în județ, pe cursul de apă al râului Siret

Ziarul de Vrancea
25 aug 2020 2128 vizualizări

Prin intermediul unei informări de presă, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Vrancea menționează modificările introduse în legislație referitoare la exploatarea agregatelor minerale (așa numitele balastiere). De asemenea, se precizează faptul că SGA Vrancea a amendat două firme care aveau balastiere în județ pe cursul de apă al râului Siret. 

Cu privire la dreptul de exploatare a agregatelor minerale, au fost introduse prevederi şi sancţiuni noi pentru activităţile conexe exploatării de agregate minerale, cu scopul prevenirii şi reducerii exploatărilor nelegale.

Astfel, au fost interzise primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea agregatelor minerale fără documente specifice de transport al acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora.

Încălcarea acestor noi prevederi legale constituie contravenţie în domeniul apelor şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei, pentru persoane fizice. Totodată a fost introdusă măsura confiscării şi valorificării potrivit legii a agregatelor minerale primite, depozitate, prelucrate, transportate şi comercializate fără documente specifice de transport sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine provenienţa legală a acestora.

Controlul circulaţiei agregatelor minerale se efectuează de către personalul de gospodărire a apelor împuternicit în acest sens de reprezentantul legal al Administraţiei Naţionale «Apele Române», de către ofiţeri, subofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române şi Jandarmeriei Române, precum şi de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În urma verificării activităţii de exploatare de agregate minerale, în perioada iunie-august 2020 Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea a sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 75 000 lei două societăţi comerciale pentru extragerea agregatelor minerale fără aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor sau fără respectarea prevederilor acestora (pe cursul de apă al râului Siret).

Sursa:Informare de presă din 24 august 2020 transmisă de SGA Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.