Local

Șeful Statisticii susține că a reziliat contractul pentru organizarea Zilelor comunei Suraia

Ionel Sclavone
15 aug 2017 1761 vizualizări

Vasile Apostu Croitoru, șeful Direcției Județene pentru Statistică și președintele Asociației pentru Cultură și Patrimoniu Vrancea susține că a reziliat contractul de prestări servicii pentru organizarea Zilelor Comunei Suraia. Conform unui anunț publicat în SEAP de Primăria Suraia, asociația condusă de Apostu Croitoru a fost declarată câștigătoare a achiziției pentru organizarea spectacolelor prilejuite de sărbătoarea comunei, urmând să încaseze, pentru aceste evenimente suma de 60.000 de lei. Potrivit spuselor lui Vasile Apostu Croitoru, înțelegerea a fost ruptă vineri, 11 august, la inițiativa Primăriei Suraia.

„Asociația pentru Cultură și Patrimoniu a fost angajată de Primăria Suraia pentru organizarea manifestărilor destinate zilei comunei, însă, ulterior, ni s-a comunicat că nu îndeplinim condițiile cerute de ei. Drept urmare am reziliat contractul iar asociația pe care o conduc nu va mai organiza nici un eveniment de Zilele comunei Sutraia. Probabil că primăria va angaja pe altcineva să facă acest lucru“, a declarat Vasile Apostu Croitoru.

El a menționat că, oricum ONG-ul al cărui președinte este nu câștigă bani din organizarea acestor evenimente, sumele încasate fiind virate în totalitate artiștilor și colaboratorilor.

„Ne-am implicat deoarece, așa cum arată și titulatura, ține de specificul Asociației pentru Cultură și Patrimoniu. Este mai mult un parteneriat cu comunele respective iar evenimentele pe care le organizăm sunt bifate în portofoliul de acțiuni ale asociației“, a arătat Apostu Croitoru.

Pe de altă parte, a ținut să precizeze că soția sa nu deține nici un rol în asociație dar că, în schimb, este administrator al firmei Digital Foto Center SRL, al cărui asociat este: „Soția mea are drept de semnătură și ștampilă în firmă, însă și eu mai dau o mână de ajutor după programul de la Direcția de Statistică, atunci când am câteva ore libere. Așa cum este normal, ne consultăm când trebuie să luăm deciziile importante“.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.