Local

Ședința Colegiului Prefectural, joi 27 august 2020 la Prefectura Vrancea

Ziarul de Vrancea
28 aug 2020 1079 vizualizări

Amănunte despre ordinea de zi și problemele discutate la ședința Colegiului Prefectural, de joi 27 august 2020, apar într-o postare activată pe contul de facebook  Institutia Prefectului judetul Vrancea

Astăzi a avut loc o nouă ședință a Colegiului Prefectural, prezidată de prefectul Gheorghiță Berbece. Pe ordinea de zi au fost două punte:

1. Informare cu privire la măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, în vederea începerii în condiţii optime a anului şcolar 2020-2021.

2. Raport cu privire la acţiunile de control și prevenire în domeniul relaţiilor de muncă raportate la legislaţia incidentă și la politicile și strategiile adoptate la nivel naţional.

La primul punct al ședinței, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a adus la cunoștință faptul că au fost organizate ședințe de dezbatere cu directorii unităților de învățământ despre cele trei scenarii stabilite în vederea începerii anului școlar 2020 – 2021. Aceste scenarii au fost dezbătute și la nivel de unitate școlară, cu cadrele didactice și comitetele de părinți.

Privind capacitatea și posibilitatea adaptării la normele igienico-sanitare a unităților de învățământ, în urma situațiilor prezentate de acestea, s-au constatat următoarele:

- În anul școlar 2020 – 2021, în județul Vrancea funcționează 453 de unități școlare, din care 113 cu personalitate juridică și 340 de structuri. Pe lângă cele 2265 de formațiuni de studiu, se vor adăuga 680 create suplimentar prin reorganizarea colectivelor de elevi.

- Sunt 2231 de săli disponibile, fiind nevoie de o suplimentare cu 157 de săli de clasă. Dintre acestea, 53 de săli nu pot fi asigurate în unitatea școlară, dar pot fi asigurate în altă locație din comunitate. În municipiul Focșani au nevoie de suplimentare a spațiilor școlare șapte unități, șase grădinițe cu program prelungit (34 de săli) și Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” cu cinci săli. La nivelul județului sunt două școli care nu pot asigura spațiul necesar desfășurării procesului de învățământ, Școala Gimnazială Șerbănești (are nevoie de încă 2 clase) și Școala Gimnazială Slobozia Bradului ( suplimentae de 57 de săli).

- La momentul actual există un număr de 988 de săli de clasă în care pot fi asigurate dispozitive electronice pentru transmiterea on-line a lecțiilor. 16591 elevi nu dețin dispozitive pentru participarea on-line la lecții, cei mai mulți fiind din mediul rural, 10836.

- În ceea ce privește personalul didactic și nedidactic, s-a constatat că este nevoie de o suplimentare a normelor cu 582 de posturi didactice și 175 norme nedidactice.

După data de 1 septembrie 2020, în funcție de situația pandemică, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Vrancea și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vor lua decizia cu privire la desfășurarea cursurilor.

Text informații + foto:Institutia Prefectului judetul Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.