Local

Se caută proiectant pentru iluminatul stradal din ANL Democrației

Ionel Sclavone
23 apr 2018 1097 vizualizări

Primăria a scos la licitație proiectul tehnic pentru realizarea rețelelor de iluminat stradal în cartierul ANL din perimetrul străzilor Brăilei – Democrației. Noua rețea de iluminat stradal va deservi ultimele șase blocuri, rămase nerepartizate, din totalul de 16 construite prin Programul ANL, având 104 apartamente și garsoniere.

„Prin Programul pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe pentru tineri în regim de închiriere s-a realizat cartierul Brăilei format din 16 blocuri. În scopul creșterii calității condițiilor de locuire s-a realizat sistematizarea vertizală cu asigurartea tuturor utilităților, prin finanțare din fondurile locale ale UAT Focșani pentru blocurile nr. 1; 3, 5; 7; 14; 16; 18, 20; 22; 24 și se dorește continuara lucrărilor pentru sistematizarea vertical și iluminatul public pentru blocurile nr. 2; 4; 6; 8; 10; 12“, se arată în tema de proiectare care însoțește documentația de achiziție publicată în SEAP.

Valoarea estimată a achiziției este de 38.076 lei plus TVA. Potrivit anunțului publicat în SEAP, contractul prevede, elaborare detaliilor de execuție(DDE),a proiectului pentru autorizarea lucrărilor (PAC), documentații necesare obținerii avizelor și acordurilor, studii geotehnic și  topografic precum și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe timpul derulării lucrărilor.

Contractul va fi atribuit în baza criteriului „prețul cel mai scăzut“. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție șase luni să finalizeze documentele solicitate și să le predea beneficiarului, respectiv Primăria Focșani.

Blocurile din Cartierul Brăilei – Democrației, pentru care municipalitatea intenționează să amenajeze rețeaua de iluminat stradal au fost finalizate și recepționate în 2017. Deși a trecut aproape un an de la recepție, Municipalitatea nu a început repartiția locuințelor din cauză că nu s-a realizat sistematizarea verticală, respectiv amenajarea aleilor, a canalizării pentru apa pluvială, a străzilor, a spațiilor verzi, a iluminatul stradal etc. Reprezentanții Municipalității s-au plâns de lipsa de interes a constructorilor și a proiectanților care nu s-au înscris la licitațiile organizate pentru tipul acesta de lucrări.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.