Local

Școala Gimnazială Jitia, dată în judecată de un profesor pentru interzicerea dreptului de a participa la etapa de mobilitate

Petrișor Noapteș
22 mar 2021 4402 vizualizări

Iulian Ticu, profesor în învățământul primar, a acționat în instanță Școala Gimnazială Jitia pe motiv că i s-a interzis dreptul de a participa la etapa de mobilitate a cadrelor didactice ce s-a desfășurat la nivelul unității școlare cu personalitate juridică. Acesta susține că, în urma etapei de constituire a posturilor și catedrelor și restructurarea rețelei școlare a Școlii Gimnaziale Jitia, directorul și consiliul de administrație au încălcat legislația și procedurile în vigoare, hotărând abuziv numirea unei colege pe postul de învățător solicitat și de dumnealui.

În fapt, la nivelul Școlii Gimnaziale Jitia existau trei posturi de învățător libere, unul dintre acestea fiind solicitat de mine și de colega mea. Conform art. 21/3 din metotodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în anul școlar 2021 –  2022, când un post „este solicitat de două sau mai multe cadre didactice titulare pe aceeași specialitate, pentru departajare se aplică criteriile și punctajele pentru evaluarea personalului didactic de predare prevăzute în anexa nr. 2”.

„Susțin în mod expres că este vorba de abuz în serviciu și fals în acte deoarece cererea mea nu a fost supusă analizei consiliului de administrație, iar în răspunsul contestației depuse, domnul director schimbă chiar și textul legii după bunul său plac.

Consilul de administrație a hotărât, în mod ilegal, numirea colegei, declarând restrângere de activitate, iar în fapt favorizând-o pentru obținerea postului respectiv. Precizez că restrângerea de activitate se realizează cu participarea tuturor cadrelor didactice de aceeași specialitate în condițiile prevăzute în art 25/5. ”– spune Iulian Ticu, profesor în învățământul primar, la Școala Gimnazială Jitia.

Conform celor declarate de profesor în învățământul primar, la Școala Gimnazială Jitia, Iulian Ticu, „directorul și consiliul de administație al Școlii sunt direct răspunzători de constituirea corectă a posturilor didactice și încadrarea titularilor la nivelul unității școlare și pot fi sancționați în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, hotărârea consiliului fiind contestată în instanța de contencios administrativ în vederea suspendării și anulării”.

Menționăm că Ziarul de Vrancea a solicitat și punctul de vedere al directorului Școlii Gimnaziale Jitia, care a promis că-l va transmite. Imediat ce va ajunge la redacția Ziarului de Vrancea, acesta va fi publicat.

Text informații+ foto:jitiapress.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.