Local

Schema a funcționat din nou: Consiliul Județean a negociat cu Sotirex deszăpezirea drumurilor în această iarnă

Ionel Sclavone
3 dec 2018 2092 vizualizări

Sotirex SRL, firma Angelei Munteanu, prietena fostului deputat PSD Victor Roman, se va ocupa și în această iarnă de deszăpezirea drumurilor din județul nostru. Așa cum anticipa Ziarul de Vrancea, Consiliul Județean a negociat direct cu firma Angelei Munteanu un contract valabil pe patru luni, în valoare de aproximativ un milion de euro. Instituția condusă de Oprișan a inițiat licitația pentru deszăpezire abia în octombrie, dând vina pe ANAP pentru că nu a făcut-o mai devreme. Așa se face că prima ninsoare, din noiembrie, a prins administrația județeană fără un contract de deszăpezire a drumurilor. Drept urmare, conform schemei încercate și anul trecut,  Sotirex a fost selectată  de CJ să se ocupe de contract.

Consiliul Județean a încheiat cu Sotirex SRL, firma controlată de fostul deputat Victor Roman, prin intermediul iubitei sale, Angela Munteanu, contractul pentru „servicii de combatere a poleiului și deszăpezire pe drumurile judeșene din administrarea Consiliului Județean Vrancea“. Înțelegerea a fost parafată pe 22 noiembrie pentru 3.749.269, 88 lei la care se adaugă TVA și este valabilă pentru următoarele patru luni, până la venirea anotimpului cald. A fost vorba de o negociere directă fără publicarea unui anunț prealabil, permisă de lege în condițiile de extremă urgență.

 „Județul Vrancea (Consiliul Județean) în calitate de autoritate contractantă, are în derulare licitația deschisă privind atribuirea acordului cadru având ca obiect prestarea serviciilor de combatere a poleiului şi deszăpezire pe drumurile judeţene din administrarea Consiliului Judeţean, anunț de participare nr. CN1005032. Având în vedere că procedura este în derulare, aceasta nefiind finalizată, iar la  20.11.2018 data transmiterii invitației la negociere - era identificată necesitatea intervenției de urgență pe drumurile județene în vederea îndepărtării poleiului și zăpezii, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 1 litera c din Legea nr. 98/2016 a fost  derulată procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare“, se arată în motivarea publicată pe SICAP, portalul guvernamental de achiziții publice.

Concomitent cu negociarea, conform legii, se derulează și procedura de achiziție inițiată în octombrie pentru atribuirea acordului cadru pentru deszăpezirea drumurilor județene pe parcursul a 36 de luni.

Contractul a fost publicat în SEAP în octombrie

Administrația județeană a inițiat procedura de achiziție pentru servicii de combaterea poleiului şi deszăpezire pe drumurile aflate în administrarea sa pe 9 octombrie, cu două luni înainte de venirea oficială a iernii. Licitația are ca obiect încheierea unui acord cadru valabil pe o perioadă de 36 de luni, a cărui valoare totală a fost estimată la 24.114.746,96 lei, plus TVA.

Contractul a fost desfăcut în două loturi, în funcție de zona în care se vor desfășura lucrările. Pentru Lotul I care acoperă 312,96 km de drumuri și poduri județene din partea de nord a județului, a fost alocată, pe cei trei ani, suma de 12.057.714,87 lei plus TVA. Pentru al doilea Lot – Sud, a fost alocat un buget de 12.057.032,09 lei plus TVA care să acopere, vreme de trei ani, lucrările de deszăpezirea și combaterea poleiului pe 284,55 km.

Atribuirea contractului de deszăpezire prin negociere directă, celor de la Sotirex, confirmă ceea ce anticipam în urmă cu mai puțin de două luni. Arătam atunci că avem de-a face cu o schemă aplicată și în 2017 prin care instituția condusă de Oprișan negociază cu Sotirex-ul lui Roman, invocând necesitatea de a contracta lucrările de deszăpezire, pentru a scoate din joc eventuala concurență.

Oprișan dă vina pe alții pentru întârziere

Invitația de negociere directă a fost transmisă către Sotirex SRL pe 20 noiembrie, a doua zi după ce, printr-o informare,  Marian Oprișan dădea vina pe ANAP pentru a justifica organizarea cu întârziere a procedurii de achiziție publică pentru deszăpezirea drumurilor județene. Acest lucru s-a întâmplat după ce prima ninsoare, la jumătatea lui noiembrie, a produs mai multe blocaje și accidente pe drumurile din județ. Deși a avut la dispoziție mai bine de un an pentru a organiza această procedură de achiziție (acord cadru în condiții aproape similare a fost scos la licitație și în 2017) Consiliul Județean Vrancea nu s-a grăbit deloc lăsând să treacă o jumătate de an până a făcut-o.

În materialul transmis mass-media, pe 19 noiembrie, oamenii lui Oprișan au arătat că documentația de achiziție a fost respinsă de ANAP de nu mai puțin de 4 ori !!! în perioada 27 iunie – 10 octombrie a.c. , pentru motive „vizând aspecte de interpretare“.  

„În perioada 27.06.2018 – 05.10.2018, aceasta a fost respinsă de patru ori de către ANAP pe motive vizând aspecte de interpretare ale documentației de atribuire. De asemenea, la nivelul ANAP există întârzieri majore în ceea ce privește verificarea și validarea documentațiilor de atribuire, generate de numărul ridicat de proceduri demarate de autoritățile contractante naționale, situație care a contribuit la întârzierea validării documentației“, se arată în informarea transmisă către mass-media.

Anticipând, parcă, aceste acuzații, biroul de presă al ANAP a publicat o serie de precizări cu privire la motivele care duc la respingerea documentațiilor de achiziție:

„În ceea ce privește cauzele întârzierii validării documentațiilor de atribuire, precizăm că acestea sunt generate de numărul mare de respingeri, justificate de faptul că reprezentanții autorităților contractante, fie ei angajați ai direcțiilor de achiziții publice sau consultanți, nu-şi însuşesc observaţiile venite dinspre verificator și/sau operează modificări pe alte aspecte ale documentațiilor pentru care nu au fost formulate observații de către ANAP“.

Consiliul Județean Vrancea a pierdut sume importante din cauza achizițiilor cu probleme

Trebuie spus că nu este prima oară când oamenii lui Oprișan dau vina pe ANAP pentru întârzierea procedurilor de achiziție. În ultimii ani, Consiliul Județean a pierdut sume de ordinul milioanelor de euro, în principal fonduri europene, din cauza achizițiilor cu probleme.

Proiectul SMID – Vrancea curată a suferit întârzieri de mulți ani din cauza deficiențelor în organizarea licitațiilor publice. De asemenea, parte din finanțarea pentru proiectul Salvamont a fost pierdută tot din cauza achizițiilor care nu s-au încheiat la vreme. De fiecare dată, Oprișan a dat vina pe alții, desi documentele demonstrează că la mijloc a fost vorba de incompetență și lipsă de profesionalism din partea colaboratorilor săi,

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.