Local

Șapte turiști rătăciți în munții Vrancei, în cadrul unui exercițiu organizat de jandarmi

Dan Chiriac
19 oct 2017 1183 vizualizări

Jandarmii vrânceni au organizat joi un amplu exercițiu demonstrativ în zona Punga din comuna Soveja. Scenariu exercițiului arăta că șapte turiști s-au pierdut în zona stațiunii.

A fost organizat un exerciţiu demonstrativ, desfăşurat de către structurile montane din subordinea IJJ Vrancea, privind modul de acţiune şi intervenţie în teren muntos, în cooperare/colaborare cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu. Șapte turiști a fost căutați de echipele de intervenție la Soveja în cadrul exercițiului.Primele două au fost găsite după câteva zeci de minute. Existau informații că una dintre celelalte cinci ar fi rănită. La fața locului s-a solicitat intervenția SAJ și SMURD, astfel încât au ajuns în zonă mai multe echipaje medicale pregătite să intervină în momentul identificărtii victimei. În cele din umră, după o oră și jumătate de la începutul exercițiului, toți turiștii au fost găsiți. “Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea a organizat, coordonat şi executat un exerciţiu tactic privind intervenţia structurilor montane în zona montană pentru căutarea, salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate. Acest exerciţiu a fost executat în cooperare/colaborare cu structurile abilitate să intervină în asemenea situaţii şi anume: Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa al Judeţului Vrancea,  Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, Serviciul Public Judeţean de Salvamont Vrancea, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Vrancea şi Ocolul Silvic Vrancea. Exerciţiul organizat s-a desfăşurat după următorul scenariu: Administratorul pensiunii Perla Vrancei  a anunțat telefonic în data de 19.10.2017 faptul ca un grup de 7 turiști au plecat în data de18.10.2017 spre Cabana Zboina și nu s-au întors. Există posibilitatea ca aceştia să  se fi rătăcit pe traseul nr. 1. În urma apelului la faţa locului a fost direcţionată o patrula de jandarmi montani din cadrul P.J.M. Soveja pentru a iniţia acţiunea de căutare a grupului de turişti. Pe timpul acţiunii s-a constatat faptul că în zonă nu există semnal şi s-a luat decizia de a se deplasa intr-o zonă unde să poată lua legătura cu dispeceratul unităţii. S-a luat decizia solicitării Centrului Mobil de Comunicaţii din cadrul  Grupării de Jandarmi  Mobile Bacău şi a unei echipaj STS pentru amplificarea semnalului radio în zona executării intervenţiei. În urma acțiunii de căutare au fost indentificate 2 persoane din grupul de turiști pe traseul nr. 1 şi ulterior s-a obţinut informaţia că găsiţi 2 persoane au plecat din punctul Şezătoarea Lupilor pe traseul nr. 3 spre Dealul Coașa pentru a găsi semnal la telefonul mobil pentru a chema pe cineva cu un mijloc auto să îi ia de pe DN 2L, iar 3 persoane au plecat pe traseul nr. 2 spre Lacul Verde și platoul Punga pentru a ajunge la pensiune și e posibil ca una din persoane să fi suferit o accidentare. Datorită faptului că se presupune că una dintre persoane are afectată starea de sănătate, dispeceratul unității solicită alocarea de resurse suplimentare din cadrul ISU, SAJ, Salvamont, IPJ şi OS Soveja pentru luarea măsurilor conform competențelor legale”, se arată într-un comunicat al IJJ Vrancea. După alertarea tuturor forţelor şi ajungerii la faţa locului s-a luat măsura organizării a două echipe mixte formate din forţele participante care vor acţiona pe cele două trasee pentru căutarea, salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate. În cazul identificării persoanelor rătăcite, se evacuează dacă acestea se află în zone greu accesibile de către lucrătorii Salvamont, se evaluează starea de sănătate a victimelor sau se acordă primul ajutor medical, după caz, de către paramedic. În urma activităţilor complexe desfăşurate de către cele două echipe mixte au fost identificate cele 2 persoane plecate pe traseul nr. 3. Unul dintre turişti a necesitat evacuarea dintr-o zonă greu accesibilă şi acordarea primului ajutor medical. Victimele au fost transportate către echipajul SMURD pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate. De asemenea a fost identificat și grupul format din 3 persoane în afara traseului nr. 2,  iar una din persoane suferind o accidentare a fost transportat cu ajutorul mijloacelor  specifice ale Salvamont Vrancea Turiştii au fost transportate către echipajul SAJ pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate. Acest exerciţiu a avut scopul dezvoltării capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea şi creşterea calităţii managementului misiunilor specifice în cazul intervenţei în zona montană. La final, organizatorii au concluzionat că întreg exercițiu s-a derulat în condiții optime, salvatorii exeprimându-și speranța ca astfel de situații reale să nu existe. Totuși, jandarmii montani sunt pregătiți pentru astfel de intervenții. (D.C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.