Local

Cu alcoolemie, în plină pandemie: 5 dosare penale deschise în Vrancea, în urma testării cu etilotestul. Doi tineri, prinși fără permis la volan

Ziarul de Vrancea
13 apr 2020 1879 vizualizări

Șapte dosare penale au fost deschise la finalul săptămânii trecute de polițiștii vrânceni de la Rutieră, toate pe numele unor tineri care circulau cu alcoolemie sau fără să dețină permis de conducere. 

La data de 11 aprilie a.c., ora 17.52, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din municipiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 03.50,  polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Focșani au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești din localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool  pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 20.49, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Țifești, în timp ce conducea un autoturism  pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a  fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 20.49, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Țifești, în timp ce conducea un autoturism  pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a  fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control în trafic, pe str. Calea Munteniei, din municipiul Focșani un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., ora 13.25,polițiștii rutieri au depistat un tânăr de 25 de ani, din orașul Mărășești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din municipiul Focsani, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12 aprilie a.c., orele 23.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat de 31 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din municipiul Adjud, având o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 12/13 aprilie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 45 de ani din comuna Reghiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2M. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat efectuarea testării alcoolscop, dar acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Buletin de presă Nr. 129 din 13 aprilie 2020, transmis de IPJ Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.