Local

(Update) Omenie la Vidra: Polițiștii au ajutat 7 cetățeni ucraineni, să-și continue drumul, după ce unul dintre autoturisme s-a defectat

Ziarul de Vrancea
22 mar 2022 5228 vizualizări

Amănunte despre întâmplarea de sâmbătă seară 19 martie 2021 de la Vidra au fost făcute publice prin intermediul unei informări de presă transmisă de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul de poliție Paula Enache.

Știre 19 martie 2022, ora 23:24, IPJ Vrancea:Împreună facem bine!
Șapte cetățeni ucraineni, dintre care 4 copii, care voiau să ajungă în Italia au fost ajutați de polițiștii Secției 3 Vidra, după ce unul dintre autoturisme s-a defectat.

Intervenția mai puțin obișnuită a fost anunțată prin SNUAU 112 la ora 20.40. Conform apelului, pe DN 2 D, în zona satului Colacu,  două autoturisme în care erau mai multe persoane, printre care și copii cu vârste între 6 și 13 ani, erau staționate, conducătorul unuia dintre acestea încercând să remedieze o defecțiune care nu le-a mai permis să-și continue drumul.

Cele două familii se deplasau pe DN 2 D, cu destinația Italia, când unul dintre autoturisme s-a defectat pe raza comunei Valea Sării.

Polițiștii din Vidra au fost alertați să intervină de către un bărbat din localitate care s-a oferit să le ofere cetățenilor ucrainieni curtea sa pentru a lăsa autoturismul în siguranță.

Mașina a fost lăsată în grija celui care a apelat 112 iar unul dintre colegii noștri a identificat un mecanic din zonă care le va da o mână de ajutor.

Până la remedierea defecțiunii, persoanele au  fost cazate la o pensiune din apropiere.

Aceștia le-au mulțumit polițiștilor dar și celor care le-au sărit în ajutor imediat după ce nu și-au mai putut continua deplasarea.

În contextul situației dificile în care se află cei care fug în căutarea unui adăpost pentru a se afla în siguranţă, nu vom ezita să întindem o mână de ajutor semenilor noștri.

Știre actualizată 20 martie 2022, ora 16:46purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul de poliție Paula Enache:”Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea vine din propriile tale acțiuni

Florin este polițist de 10 ani în zona în care aseară  7 cetățeni ucrainieni au fost nevoiți să se oprească din drumul lor spre Italia, din cauza unei defecțiuni la unul dintre autoturisme.

Aseară( n.r. sâmbătă 19 martie 2022), ca și azi, fiind liber, nu a ezitat să dea o mână de ajutor.

I-a condus către o pensiune din zonă, până când mecanicul pe care l-a găsit, un alt om cu suflet, va remedia defecțiunea.

Alături de el, suntem fericiți pentru că "fericirea nu este ceva gata făcut". Ea vine din propriile noastre acțiuni, de multe ori reușind să facem bine cu sprijinul celorlalți care nu ezită, al oamenilor.

ÎMPREUNĂ FACEM BINE”

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.