Local

S-a stins din viață președintele Uniunii Veteranilor de Război din Mărășești, colonelul în retragere Ion Durnescu

Ziarul de Vrancea
29 aug 2021 3438 vizualizări

Colonelul în retragere Ion Durnescu s-a stins din viață pe 26 august a.c., la vârsta de 98 de ani. El era președintele Uniunii Veteranilor de Război (UVR) Mărășești și unul dintre cei mai vechi abonați ai Ziarului de Vrancea.

Unul dintre ultimii supraviețuitori din Al Doilea Război Mondial, din județul Vrancea, colonelul în retragere Ion Durnescu, a murit la vârsta de 98 de ani. Ion Durnescu  a fost cetățean de onoare al orașului Mărășești și al orașului Nove Mesto nad Vahom, din Slovacia, unde a fost grav rănit pe front și a fost decorat personal de Regele Mihai.

S-a născut pe 25 aprilie 1923 în localitatea Scurta, din județul Bacău iar n anul 1943 a ales să urmeze Școala de Subofițeri de Artilerie de la Făgăraș și a ajuns pe front în 1944.A fost înrolat în Regimentul 11 Artilerie din Focșani, cu funcția de comandat de secție tunuri. Tânărul militar Ion Durnescu pe atunci a luat parte la luptele pentru eliberarea Bucureștiului și a ajuns în Ungaria și Cehoslovacia.În timpul luptelor din Cehoslovacia, Ion Durnescu a fost rănit grav în localitatea Nove Mesto nad Vadhom și a stat internat o  perioadă lungă de timp în spital. În 2007, președintele Slovaciei l-a declarat cetățean de onoare a orașului în care a fost rănit.

Colonelul în rezervă Ion Durnescu fost activ până la sfârșitul vieții, prin asociația de veterani din care făcea parte și a participat la numeroase evenimente și activități prin care a încercat să aducă în atenția generațiilor actuale sacrificiul celor care au luptat în război. Ori de câte ori  a avut ocazia în timupl vieții, veteranul de răszboi, colonelul în rezervă, Ion Durnescu, președintele Uniunii Veternanilor de Război Mărășești, a vorbit cu convingere despre ororile războiului și a atras atenția că nu trebuie să se mai ajungă la asemenea conflagrații.

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților, colonelului în rezervă Ion Durnescu.Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ce a transmis pe Facebook Catalin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, la aflare tristei vești a dispariției din această lume a colonelului în retragere Ion Durnescu:

Colonelul în retragere Ion Durnescu (98 de ani) a plecat la ceruri, lăsând în urma sa multă tristețe, dar și amintiri memorabile din al Doilea Război Mondial, acolo unde a fost unul dintre eroii români care s-au luptat pentru țară.

Decorat de Maiestatea Sa, Regele Mihai, dar și de președintele Slovaciei, pentru faptele sale de vitejie, colonelul Durnescu i-a impresionat timp de zeci de ani pe toți cei care l-au cunoscut.

Am avut onoarea, anul acesta, să-l primesc în audiență la sediul Consiliului Județean Vrancea și să-l apreciez pentru modul lucid în care privea lucrurile la venerabila-i vârstă.

 Ion Durnescu Ion (n. 25.04.1923 - d. 26.08.2021)

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Citiți și postarea cu mesaj emoționat activată pe contul de facebook a profesoarei Baclov Mihaela Beatrice din Mărășești pe acelați subiect a dispariției din această lume a colonelului în retragere Ion Durnescu:

”Dodo a plecat acolo unde stelele îi sunt mai aproape, acolo unde este Doda, jumătatea sa. Dodo s-a alăturat celor pe care i-a iubit și i-a pomenit mult timp aici pe pământ.

Dodo a plecat cuminte, fără cuvinte de adio, fără cei cu adevarat dragi lângă el, fără ca unicul său fiu să-l țină de mână în ultimele lui clipe din viață pentru a-i da drumul, într-un final, în veșnica lui călătorie.

Dodo rămâne o poveste de viață, de istorie, de omenie și de demnitate.

Sunt atât de multe de spus, atâtea trăiri frumoase, sau mai puțin frumoase, de povestit.

Dodo mi-a fost ca un bunic atât mie cât și copiilor mei, bunicul acela din povești care îți spune câte în lună și în stele ca să te facă să te simți bine, bunicul acela care te ia de la școală bucuros și emoționat, apoi îți cumpără toate dulciurile dorite, bunicul acela cu care iei masa de prânz uneori duminica.

Dodo era veteran de război, mândru de toate insignele și medaliile primite, omul de la care am învățat care sunt dimensiunile reale ale dragostei de țară. Lecția de patriotism era întotdeauna spusă cu emoție, emoția aceea fidelă trăirilor vremuri demult apuse.

Dodo a scris istorie, dar a și povestit-o cu patos copiilor, elevilor, vecinilor, oamenilor de pretutindeni.

Mărășești-ul azi e un oraș tern, șters, cu praf mult peste istoria care ar fi putut să-l facă să strălucească la propriu, dar pentru Dodo era suflet, era onoare. Era mândru că locuiește în acest oraș. Căsuța lui ascunsă tainic între copaci, flori si câteva rânduri de vie, avea tot timpul steagul României fluturând deasupra-i. Camera muzeu era mereu vizitată. Era mândria lui, proiectul lui de suflet. Aparținea acestui loc ca urmare a unei "adopții" din urmă cu peste 40 de ani.

Și într-un final, Dodo s-a rătăcit de locul acesta și a ales să-și înceapă călătoria în neant dintr-un alt loc, un loc mai aproape de cel al copilăriei sale. Păcat ar spune unii, chiar si eu, dar cred ca așa se întâmplă când respectul e învins de indiferență.

Drum bun, Dodo în călătoria ta printre îngeri! Te voi păstra cu drag în amintirile mele.

P.S. Când te vei întâlni cu tata, te rog să-i spui cât de mult îl iubesc. Mulțumesc. 

Durnescu Ion (n. 25.04.1923 - d. 26.08.2021”

Citiți și postare activată pe contul de facebook Brigada 282 Blindată "Unirea Principatelor" la după aflare tristei vești a decesului colonelului în rezervă Ion Durnescu

”Veteranul de război col. (rtr.) Ion Durnescu, supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, a trecut la cele veșnice, la onorabila vârstă de 98 de ani. Înmormântarea va avea loc duminică, în Dărmănești, județul Bacău, slujba religioasă urmând a fi oficiată în Biserica de lemn din localitate, începând cu ora 11.30.

Artilerist, cetățean de onoare al orașului Mărășești, decorat de rege, col. (rtr.) Ion Durnescu a moștenit dragostea de țară de la bunicul său, care a luptat în Primul Război Mondial chiar la Mărășești, localitatea unde militarul vrâncean și-a trăit cea mai mare parte a vieții. În ultimele luni, ofițerul s-a retras în județul Bacău, acolo unde își va dormi și somnul de veci.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul col. (rtr.) Ion Durnescu, om de mare probitate morală, veteran de război, iubitor de neam și patrie!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Citiți și postare activată pe contul de facebook Brigada 8 ROT la după aflare tristei vești a decesului colonelului în rezervă Ion Durnescu

”Cu adâncă durere în suflet, colectivul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” deplânge trecerea la cele veșnice a veteranului de război, colonel (rtg) Ion Durnescu.

Prieten apropiat al artileriștilor din marea unitate, el însăși fiind un mânuitor al traiectorilor precise, participant activ pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, unde s-a remarcat prin spirit de sacrificiu, curaj și dăruire, colonelul (rtg) Ion Durnescu a fost de-a lungul întregii sale vieți un martor incontestabil al multor evenimente istorice.

Cetățean de onoare al orașului slovac Nove Mesto nad Vahom, unde a fost grav rănit în lupte la data de 5 mai 1945 , și cetățean de onoare al orașului-erou Mărășești, domnia sa a reprezentat pentru toți cei care l-au cunoscut, un exemplu de onestitate, modestie, simplitate, dar mai ales un neobosit luptător al cultivării în inimile generațiilor tinere a dragostei de neam și țară.

Colonelul (rtg) Ion Durnescu a fost și a rămas, până în ultimile clipe ale vieții sale, devotat Armatei Române, pentru că, spunea domnia sa „Armata și dragostea de Țară mă țin în viață”.

Vom păstra cu cinste, în sufletele noastre, amintirea acestui veritabil Erou!

Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule colonel (rtg) Ion Durnescu!”

În memoria colonelului în rezervă Ion Durnescu, unul dintre cei mai vechi abonați la ediția tipărită a Ziarului de Vrancea, prezentăm mai jos articolelor publicate în ultimii ani în cotidianul nostru despre acesta.Ele pot fi recitite accesând titlurile alăturate:

Militarii Garnizoanei Focșani l-au sărbătorit pe veteranul de război colonel (rtr.) Ion Durnescu din Mărășești;

Recunoștință pentru 97 de ani de legendă și viață a veteranului de război vrâncean, colonel în rezervă Ion Durnescu!;

AUDIO | Mesaj de condoleanțe transmis de veteranul de război col. (rtr) Ion Durnescu din Mărășești;

AUDIO | Mesajul veteranului de război col. (rtr) Ion Durnescu din Mărășești, adresat tuturor celor care l-au felicitat cu ocazia zilei de naștere;

Scrisoarea cititorului ZdV: Semnez emoționat cu lacrimi în ochi față de cei care m-au ajutat!;

Veteranul de război colonel (rtr) Ion Durnescu din Mărășești, sărbătorit la împlinirea vârstei de 97 de ani de Centrul de Tineret Focșani;

Mesaj de condoleanțe familiei Rogoz, pentru decesul Generalului GHEORGHE ROGOZ;

Veteranului de război, colonelul (rtr) Ion Durnescu din Mărășești , vizitat de militari din Batalionului 469 Sprijin Logistic „PUTNA”;

Reprezentanții Centrului militar zonal Vrancea l-au vizitat în Joia Mare pe col.(rtg.) Ion Durnescu, veteran de seamă al comunității vrâncene;

Veteranul de război Ion Durnescu, cetăţean de onoare al Liceului „Eremia Grigorescu” Mărăşeşti;

Sărbătorit la 92 de ani - Veteranul Ion Durnescu, cetăţean de onoare în Romania şi Slovacia;

Din amintirile veteranului Durnescu;

FOTO | Gânduri despre  Bine, Dragoste, Speranță, Zâmbet și Credință de la Mărășești;

Poştalionul cu probleme


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.