Local

S-a reluat furnizarea laptelui în școlile din Vrancea

Ziarul de Vrancea
16 mar 2023 832 vizualizări

Amănunte pe acest subiect au fost făcute publice prin intermediul unui comunicat de presă editat de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Elevii din unitățile de învățământ din județul Vrancea beneficiază din nou de lapte și produse lactate, după ce în data de 9 martie 2023 Consiliul Județean Vrancea a încheiat un nou contract pentru furnizarea laptelui și produselor lactate în cadrul Programului pentru școli al României, în anul școlar 2022-2023, cu societatea SC Dunărea Prod SRL.

Distribuirea produselor a început de luni, 13 martie, în școlile și grădinițele cu program normal din localitățile aferente loturilor scoase la licitație unde a fost desemnat un câștigător, respectiv: Lot 1 – aferent localităților Țifești, Panciu, Movilița, Fitionești, Străoane, Vizantea-Livezi, Răcoasa, Câmpuri, Soveja, Lot 4 – aferent localităților Garoafa, Mărășești, Pufești, Păunești, Ruginești, Adjud, Ploscuțeni, Homocea, Corbița, Tănăsoaia, Boghești și Lot 5 – aferent localităților Focșani, Vînători, Suraia, Biliești, Vulturu, Nănești, Măicănești, Gologanu, Răstoaca, Milcovul, Slobozia Ciorăști, Gugești, Popești, Urechești, Cotești, Golești, Cîmpineanca. Contractul de furnizare a produselor lactate în aceste localități se finalizează la sfârșitul anului școlar, respectiv în data de 15 iunie 2023.

”Am luat toate măsurile pentru reluarea furnizării laptelui și produselor lactate pentru elevii și preșcolarii din județ și mă bucur că am reușit să intrăm în normal în majoritatea localităților. În tot acest timp, în unitățile de învățământ au fost acordate celelalte  produse, respectiv mere și produse de panificație”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Pentru restul localităților, întrucât nu s-a prezentat niciun operator economic la licitație, va fi reluată procedura de achiziție publică.  

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.