România Întregită | ”Ciobănitul e o artă” - Povestea lui Stelu Crancu din Fitionești
Stelu Crancu, din satul Ciolăneşti, comuna Fitioneşti, este crescător de oi din moşi strămoşi, cioban la a 6-a generaţie. Copil fiind, tatăl său avea vreo 300 de oi nici prea, prea, nici foarte, foarte ca rasă, aşa cum aveau toţi cei care creşteau oi prin partea locului. Nenea Jenică, plecat de mulţi ani într-o lume mai bună, era un om extraordinar din toate punctele de vedere. Mai mult, era un crescător de oi serios care şi-a ţinut casa şi copiii cu ajutorul oilor. Pe rând, fiecare copil a ajutat la oi, dar numai unul singur, cel mai mic dintre ei, a moştenit pasiunea tatălui şi acela este Stelu, rămas în gospodăria părinţilor, aşa cum se întâmpla la ţară, după ce părinţii nu au mai fost...
Domnul Stelu Crancu este cel care a făcut saltul calitativ şi a trecut de la creşterea şi înmulţirea oilor tradiţional, la oi de rasă de carne şi lapte şi la monta controlată, cu berbeci autorizaţi, altfel nu poţi vinde cârlanele de prăsilă. El a venit cu tradiţia preluată de la strămoşi, învăţată de la tatăl lui, dar a fost curios să afle şi să înveţe cum poate face performanţă în domeniu.
Când a decis că e momentul, a ales să crească o singură rasă: Ţigaie cu cap negru de Teleorman sau Ţigaia carabaşă, a folosit monta artificială până când a putut cumpăra berbeci autorizaţi - scumpi, da buni - şi s-a pus pe treabă. Reuşita a fost asigurată şi de strânsa legătură pe care a avut-o în toţi aceşti ani cu ORSA Vrancea. Specialiştii de aici l-au ajutat, l-au îndrumat să ajungă, într-un final, la performanţă.
Unul dintre factorii de decizie ai momentului a fost dr. Dan Lăzărescu, director foarte bun, mulţi ani, la ORSA, care spune acum că domnul Stelu Crancu a fost un elev bun care a urmat întocmai indicaţiile primite de la specialişti, a învăţat, a muncit pe brânci, iar rezultatele se văd.
- De când îl cunoaşteţi pe domnul Crancu, întreb.
„Ne cunoaştem de mulţi ani, trăia tatăl lui”.
- Câte oi aveau pe vremea aceea?
„Vreo 300...”
- Rasă bună?
„Era ţigaia autohtonă, Aveau o ferma de producţie în care nu se efectua nici o selecţie la animale”.
- Asta se întâmpla acum mai bine de 20 de ani...,
„Cam aşa ceva...”
- Nenea Jenică ştia meserie, spun.
„Era un crescător de oi pasionat, cu o experienţă de-o viaţă pe care a transmis-o urmaşilor. Stelu a preluat ferma. Din acel moment a fost disponibil tot timpul. Marea majoritate a celor care creşteau oi pe vremea aceea nu a avut răbdare să înceapă o acţiune de selecţie. Pentru aşa ceva trebuie pasiune şi meticulozitate, evidenţierea datelor şi urmărirea rezultatului”, ne spune domnul doctor Dan Lăzărescu.
În 2018, la final de septembrie, monta la oi este în plină desfăşurare. Dacă privim in jur, oile sunt una şi una, iar berbecii de monta impresionanţi. Sunt mulţi, dar şi oile sunt multe, peste 450 de capete. Ne arată un berbec, mândria fermei.
„E unul dintre cei mai buni berbeci pentru reproducţie, dar de toţi am 31”.
- Şi rezultatul care e?
„Rezultatul, ca în fiecare an de altfel, va fi unul foarte bun pentru că ştiu ce transmit aceşti berbeci”, spune crescătorul nostru.
- Acum e perioada când îi ţineţi separat de oi?
„Da, e monta dirijată, îi dăm fiecărui berbec, de 2-3 ori, o oaie, ca să ştim ce transmite fiecare berbec. În cazul în care unul dintre berbeci nu ne mulţumeşte, îl dăm către sacrificare”, spune domnul Stelu Crancu.
Privim cu admiraţie frumoasele animale care coboară de pe culme în şir indian. Într-o zi frumoasă de septembrie este o imagine aproape idilică, bună de ţinut minte.
- A fost un crescător care a vrut să facă mai mult, care a ţinut minte tot ce a auzit şi învăţat. Acum arată rodul muncii lui, spun.
„Este singura fermă care are un efectiv uniform, material de prăsilă şi care a început să vândă spune domnul doctor Dan Lăzărescu. Următorul pas ar fi să lucreze cu berbecii produşi în fermă.”
- În cât timp îţi dai seama că berbecii produşi în propria fermă sunt buni de reproducţie?
„Aşteptăm fiicele berbecului în anul următor, iar în anul care vine fiicele să intre la montă, să vedem ce producţie au, calitatea produsului şi cantitatea de lapte. În total, cam 2-3 ani. Le comparăm cu contemporanele lor şi atunci vedem ce transmite”.
- La ferma domnului Crancu a început monta. Cum vi se par berbecii? întreb.
„Berbecii pregătiţi sunt de calitate. Oile aflate pe ultimele locuri în urma bonitării, sau care au depăşit vârsta, sunt eliminate. Din urmă aduce prăsila de la oile cu rezultatele cele mai bune. Foarte important într-o fermă, Stelu are material de prăsilă disponibil la vânzare. În felul acesta are un venit în plus. Până acum, în mare parte prăsila a venit din import. Este foarte important ca şi crescătorii noştri de oi să fie furnizori de material de prăsilă. Animalul poate fi verificat de specialişti, de cumpărător care vede din ce nucleu vine. Ar fi un mare progres pentru oierii noştri să de implice în această acţiune de selecţie la nivel naţional, ne-a mai spus domnul doctor Dan Lăzărescu.
„Pentru mine este o onoare că domnul doctor Lăzărescu se află acum în fermă. Practic, dumnealui este profesorul meu, persoana care m-a îndrumat, m-a învăţat cum să urmăresc selecţia la animale, inclusiv cântărirea produşilor, caracteristici de rasă, să urmărim producţia mieluţelor şi berbecuţilor, dar mai ales faptul că selecţia trebuie continuată. Se lucrează la caracterele de rasă, la producţia de lapte, de carne. Mielul la fătare a ajuns în medie la 5-7 kg. La montă trebuie venit cu berbeci performanţi din punct de vedere al acurateţei rasei, a taliei, a producţiei de lapte, cu vârfurile care sunt în orice fermă” ne spune domnul Stelu Crancu.
Anul acesta a mers la crescătorii cu tradiţie din Olanda, într-un schimb de experienţă şi a fost uimit de ceea ce a văzut.
„În fermele din Olanda am urmărit cum se lucrează, pe ce animale lucrează. Sunt foarte bine organizaţi şi au dotări foarte bune pe care mi le-aş dori şi eu. Mulsul nu se mai face manual, cum e la noi. Am vrea şi noi oierii, în fermele din România, să ajungem la tehnologii de vârf: de muls, de păşunat, de alimentarea animalelor”.
- La dumneavoastră în fermă, cine mulge oile? întreb?
„Eu mulg ajutat de un băiat şi fetele mele, când sunt acasă.”
- În cât timp mulgeţi 450 de oi?
„Aproape 3 ore ne ia mulsul manual. Mecanizat ar fi maxim o oră, o oră şi jumătate”.
- De ce nu vă cumpăraţi o instalaţie de muls?
„Tocmai în ideea asta am fost în Olanda, să văd cum fac fermierii lor”.
- Aţi putea plăti, toată suma odată? E destul de mare.
„Nu, dar dacă ar exista modalităţi ca băncile să ne asigure un credit, în rate de exemplu, aş fi imediat interesat să achiziţionez o instalaţie de muls. Numai că băncile nu sunt interesate să ne ajute. Nu am un loc de muncă, un contract, aşa cum se cere. O instalaţie muls nu mai e un moft, e o necesitate. Nu mai sunt oameni pe care să-i angajezi la fermă, în plus diferă şi calitatea laptelui, muls mecanizat calitatea e mai bună”.
- Ce v-a impresionat în Olanda?
„Felul lor de a se organiza, mecanizarea în ferme, animalele frumoase şi modul în care îşi organizează desfacerea produselor. Cel care produce lapte îl depozitează în tancul de răcire de unde este preluat de ferma care îl colectează. Crescătorul are o singură grijă, să transforme producţia vegetală în lapte. Dacă el câştigă 5 - 7 euro cenţi în plus, faţă de ce a consumat pe litrul de lapte obţinut, e mulţumit. Are un venit, un venit stabil. Am avut o discuţie cu câţiva fermieri şi le-am spus că sunt dispus să donez mieluţe şi berbecuţi pentru a compara producţia de lapte obţinută de la Ţigaia cu cap negru, Ţigaia carabaşă, care este o rasă mixtă , lapte-carne. Sunt sigur că ar face faţă cu brio pe sistemul dumnealor de furajare. ”
- Per total, sunteţi mulţumit?
„Sunt, dar ştiu că se poate şi mai bine. Sunt nişte paşi pe care trebuie să-i facem urgent, în ceea ce priveşte mulsul mecanizat”.
- Cu cine lucraţi în fermă?
„Toată familia este implicată. Sezonier mai avem câte un ajutor din afară. Anul acesta mi s-a mai împlinit un vis, fiica cea mare, Monica, a devenit medic veterinar cu diplomă de licenţă. . Fiica mijlocie este masterandă, iar cea mică studentă la Politehnică. Sunt un tată fericit şi un fermier mulţumit care îşi doreşte ca acasă la el, în fermă, să fie ca afară, în Europa, unde fermierii cu „cheag” deja, fac lucruri foarte frumoase, pe care le-am putea face şi noi”, mai spune domnul Stelu, din Fitioneşti.
- Domnule doctor, dumneavoastră ce credeţi, care este viitorul crescătorilor de oi din Vrancea?
„Cred că efectivele se vor concentra. Crescătorii se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Dacă ne uităm pe păşunea domnului Crancu vedem că e împrejmuită cu gard electric, se poate face parcelarea, un păşunat mai raţional, cotârlire. Într-un cuvânt, lumea nu stă pe loc. Vor rezista cei care ţin pasul cu tehnica, cu noutăţile în domeniu. Sfatul meu este ca oierii să ţină fermele şi să fie uniţi.”, a mai spus domnul doctor Dan Lăzărescu.”
Are un viitor oieritul? Cu siguranţă, da. O tradiţie de mii de ani nu poate dispărea atât de uşor, mai ales că ceea ce ne dă oaia nu e numai carnea, sunt pieile, e lâna care a îmbrăcat puzderie de oameni in timp şi a împodobit nenumărate case cu splendoarea covoarelor, carpetelor şi cergilor. Va merge mai departe, numai că modul de abordare se va înnoi, ceea nu e rău.( Janine VADISLAV )
Citiți și:Ochiul stăpânului îngrașă mielul
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
