Local

Reluarea cursurilor după vacanța de iarnă, activitate desfășurată în condiții de ordine și siguranță publică

Ziarul de Vrancea
17 ian 2023 449 vizualizări

Cu ocazia reluării cursurilor, după vacanța de iarnă, în perioada 09 – 12 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Poliției Locale au desfășurat activități pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, în proximitatea / zona adiacentă unităților de învățământ.

Activitățile au avut ca principal scop fluidizarea circulației, prevenirea accidentelor rutiere și a faptelor antisociale, polițiștii oferind totodată și recomandări elevilor, pentru păstrarea climatului de siguranță în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, pentru a-i ajuta să evite eventuale situații neplăcute.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 28 de contravenții, din care 2 la Legea nr. 61/1991 Rep., în valoare de 700 de lei și 26 la O.U.G. nr. 195/2002, în valoare de 8415.

Activitățile de prevenire în școli și în zona adiacentă acestora vor continua până la finalul anului școlar 2022-2023.

 

B.P. Nr. 14 din 16 ianuarie 2023


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.